Vas de croazieră, oprit la Drobeta din cauza cotelor Dunării
Pasagerul Swiss – Gloria, sub pavilion elveţian, care avea 136 de turişti europeni la bord şi trebuia să ajungă până în Delta Dunării, a staţionat în Portul Drobeta Turnu Severin încă de miercuri. Nava venea din Germania – Passau şi avea ca traseu Bratislava – Belgrad – Delta Dunării – Ruse – Budapesta – Viena – Passau.
Căpitanul navei, W. Van Ooij, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că a decis să staţioneze în Portul Drobeta Turnu Severin din cauza cotelor scăzute ale Dunării.
"Ne-a fost teamă că în apropierea barajului Porţile de Fier am putea atinge dune de nisip sau n-am mai putea înainta din cauza cotelor scăzute ale Dunării. Chiar dacă am fi reuşit să trecem, ne-am gândit că nu ne vom mai putea întoarce. Cotele Dunării sunt extreme de scăzute. Pasagerii sunt dezamăgiţi, unii chiar agitaţi pentru că această oprire nu făcea parte din traseul normal. Turiştii au plătit între 2.000 şi 4.000 de euro pentru un bilet. Încercăm să le oferim alte posibilităţi turistice, iar vineri dimineaţă ne vom întoarce către Passau", a precizat căpitanul vasului Swiss – Gloria.
Şeful Biroului Siguranţa Navigaţiei, din cadrul Căpităniei Drobeta Turnu Severin, Marinică Genovu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că a fost decizia căpitanului navei şi a agenţiei de turism să staţioneze, cotele fiind în scădere, dar permiţând tranzitarea până la Giurgiu.