Vasile Paraschiv obţine în instanţă despăgubiri de 300.000 de euro
Disidentul Vasile Paraschiv a câştigat, miercuri, procesul deschis statului român pentru torturile la care a fost suspus în perioada comunismului, Tribunalul Bucureşti acordându-i despăguburi de 300.000 de euro.
Vasile Paraschiv obţine în instanţă despăgubiri de 300.000 de euro (Imagine: Mediafax Foto)
Avocata Liliana Poenaru din cadrul Baroului Bucureşti a precizat, pentru MEDIAFAX, că în anul 2007, în numele lui Vasile Paraschiv a deschis o acţiune în instanţă, iar, miercuri, aceasta a fost admisă.
Paraschiv a solicitat instanţei despăgubiri în valoare de un milion de euro.
Decizia Tribunalului poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Muncitorul Vasile Paraschiv a fost în tinereţe membru al PCR iar în octombrie 1968 a ieşit din partid, într-o perioadă în care popularitatea lui Nicolae Ceauşescu crescuse ca urmare a discursului legat de invadarea Cehoslovaciei de Uniunea Sovietică. Paraschiv a susţinut că a încercat, în acei ani, să organizeze un sindicat muncitoresc liber, similar celor din occident, fapt pentru care a fost "răpit" de Securitate, dus într-o pădure, torturat şi apoi închis într-un spital psihiatric, unde susţine că a cunoscut "iadul pe pământ".
Anul acesta, în februarie, Paraschiv şi-a lansat volumul "Aşa nu se mai poate, tovarăşe Nicolae Ceauşescu", în care a scris despre suferinţele îndurate în perioada comunistă.
La lansarea cărţii, Paraschiv spunea că nu a renunţat la demersul său, începând să trimită scrisori către Nicolae Ceauşescu şi către conducerea unor instituţii precum Miliţia, în care cerea respectarea drepturilor omului în România.
El a mai spus că a fost arestat, în 1977, în casa scriitorului Paul Goma şi internat din nou, iar apoi a cerut eliberarea unui paşaport, pe care l-a primit, şi cu care a plecat în Franţa. Acolo a cerut reexaminarea sa de către specialişti francezi pentru a se demonstra că certificatul medical eliberat în România, potrivit căruia suferea de boli psihice, conţinea o minciună de care se foloseau autorităţile comuniste pentru a-l interna abuziv în spital.
În urmă cu o lună, dosarul privind crimele şi abuzurile Securităţii, în care erau reclamaţi 67 de foşti activişti de partid, psihiatri şi angajaţi ai Securităţii, Miliţiei şi Procuraturii, a fost închis de Parchetul instanţei supreme, care a motivat că a intervenit prescripţia faptelor.
Insitutul de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCR) anunţat că va contesta soluţia procurorului de neîncepere a urmării penale (NUP), care a invocat prescripţia în cazul celor 67 de foşti activişti de partid, psihiatri şi angajaţi ai Securităţii, Miliţiei şi Procuraturii, reclamaţi de Vasile Paraschiv.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO