Prima pagină » Social » Vaslui: Ambulanţa nu a putut ajunge la două solicitări din cauza drumurilor înzăpezite

Vaslui: Ambulanţa nu a putut ajunge la două solicitări din cauza drumurilor înzăpezite

Ambulanţa Vaslui nu a putut ajunge la două urgenţe, în cursul zilei de joi, din cauza drumurilor înzăpezite care au făcut inaccesibil accesul autosanitarelor în localităţile unde au existat solicitări, persoanele bolnave fiind transportate câţiva kilometri prin zăpadă cu autovehicule particulare.
24 feb. 2011, 18:01, Social

Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, cele două urgenţe au fost în comuna vasluiană Rafaila, în sate diferite şi unde accesul se face pe un drum judeţean care joi a fost impracticabil din cauza ninsorilor căzute în prima jumătate a acestei săptămâni.

Pentru a putea prelua pacienţii de la câţiva kilometri de locul în care autosanitara nu a mai putut înainta, SAJ a apelat la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui pentru găsirea unor soluţii cu care bolnavii să poată fi transportaţi până la ambulanţă.

„În urma intervenţiei ISU Vaslui, cei doi pacienţi au fost aduşi până la ambulanţă cu o maşină de teren, apoi au fost transportaţi către spitalele din Negreşti şi Vaslui. Era vorba de o femeie în vârstă de 60 ani, cu un traumatism toracic suferit în urma căderii dintr-un coşar, şi de un adolescent în vârstă de 16 ani, cu stări febrile”, a declarat asistenta-şefă a SAJ Vaslui, Doina Spiru.

Conform sursei citate, transportul celor doi pacienţi până la ambulanţă a durat aproape o oră.