- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Vaslui: Aproape 120 de cazuri de abuz asupra copiilor, confirmate de la începutul anului în judeţ
Un număr de 119 cazuri de abuz sub diverse forme asupra copiilor au fost confirmate în judeţul Vaslui în primele cinci luni din acest an, în aproape o treime din situaţii impunându-se retragerea copiilor din familie şi instituirea unei măsuri speciale de protecţie.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui a înregistrat, de la începutul anului, aproape 200 de sesizări de neglijare sau abuz asupra unor copii aflaţi în grija părinţilor sau a unor rude, peste 60 la sută dintre acestea confirmându-se în urma anchetelor sociale desfăşurate de specialiştii instituţiei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanţilor DGASPC Vaslui, din cele 119 abuzuri sub diverse forme 66 sunt cazuri de neglijare din partea celor care aveau copiii în îngrijire.
"Pentru 35 dintre copiii abuzaţi sau neglijaţi a fost nevoie să-i scoatem din familie şi să instituim o măsură de protecţie specială, de regulă fiind daţi în plasament la asistenţi maternali profesionişti. În zece dintre cazurile anchetate de noi a fost vorba de abuzuri sexuale asupra copiilor, iar în 17 situaţii despre abuz fizic", a declarat, marţi, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu.
În unele dintre cazurile în care copiii au fost retraşi din familie, DGASPC Vaslui a solicit în instanţă şi decăderea din drepturile părinteşti a celor care au comis abuzurile asupra minorilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Nu avem un lider politic care să spună „hai să resetăm România”. Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Elena Lasconi răspunde acuzaţiilor lui Georgescu privind implicarea României în războiul din Ucraina
-
Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri
-
Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO