Vaslui: Doi tineri, înjunghiaţi când se întorceau de la discotecă. Unul dintre ei a murit

Un tânăr de 19 ani a murit, iar un altul în vârstă de 26 de ani a ajuns în stare critică la spital, în noaptea de marţi spre miercuri, după ce au fost înjunghiaţi în timp ce se întorceau de la o discotecă din localitatea vasluiană Peicani, suspectul în acest caz fiind un bărbat de 40 de ani.

Urmărește
512 afișări
Imaginea articolului Vaslui: Doi tineri, înjunghiaţi când se întorceau de la discotecă. Unul dintre ei a murit

Vaslui: Doi tineri, înjunghiaţi când se întorceau de la discotecă. Unul dintre ei a murit (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit poliţiştilor, cei doi tineri au fost atacaţi cu cuţitul de către Gheorghe Călin, din oraşul Murgeni, în timp ce aceştia se întorceau spre casă de la discoteca din localitatea Peicani.

Tânărul de 19 ani a fost înjunghiat în zona abdominală, cu evisceraţie de intestine, şi a murit în foarte scurt timp. Cel de-al doilea tânăr a suferit o plagă înjunghiată în zona lombară, fiind transportat cu ambulanţa, în stare critică, la Spitalul de Urgenţă Bârlad.

"Deocamdată nu ştim care a fost motivul care a dus la izbucnirea conflictului dintre victime şi agresor. Principalul suspect în acest caz, un bărbat în vârstă de 40 de ani, se află la audieri la postul de poliţie din Găgeşti, anchetatorii urmând să stabilească împrejurările în care a avut loc incidentul soldat cu moartea unei persoane şi rănirea gravă a alteia", a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Mihaela Ştraub.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici