Vaslui: Mii de credincioşi, în pelerinaj la racla cu veşmintele Cuvioasei Parascheva
Biserica ”Sfânta Parascheva” din Vaslui a fost luată cu asalt, marţi, de mii de credincioşi din întreaga ţară care au dorit să atingă racla cu veşmintele protectoarei Moldovei şi pentru a se ruga pentru sănătate şi iertarea păcatelor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Unii pelerini au fost nevoiţi să aştepte la rând şi câteva zeci de minute, în condiţiile în care au existat momente când, la coadă, s-au aflat şi peste 500 de oameni.
La slujba Sfintei Liturghii, au participat aproximativ 2.000 de credincioşi, o parte dintre aceştia bucurându-se şi de agapa creştinească făcută de biserică.
”Sfânta Cuvioasă Parascheva ne-a dăruit o mare bucurie duhovnicească. Astăzi (n.r. – marţi) este o mare sărbătoare pentru comunitatea vasluiană şi nu numai pentru că, alături de cei din judeţul nostru, au fost foarte mulţi care au venit din alte zone ale ţării, unii dintre ei după ce au fost în pelerinaj la Iaşi”, a declarat, marţi, corespondentului Mediafax preotul paroh al Bisericii ”Sfânta Parascheva”, Neculai Bădărău.
Potrivit acestuia, biserica va fi deschisă până la miezul nopţii pentru a permite tuturor credincioşilor să se roage la racla cu veşmintele Cuvioasei Parascheva.
Pelerinajul la straiele Cuvioasei Parascheva vine la o zi după ce peste 400 de credincioşi au participat la o procesiune în municipiul Vaslui cu icoana şi racla cu fostele veşminte de până acum 100 de ani ale ocrotitoarei Moldovei.
Veşmintele din racla aflată la Vaslui sunt cele cu care a fost îmbrăcată, până în urmă cu aproximativ 100 de ani, Cuvioasa Parascheva, sfânta ale cărei moaşte sunt la Catedrala Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei din Iaşi. Racla a fost oferită Bisericii „Sfânta Parascheva” din Vaslui în urmă cu câţiva ani de către mitropolie.