Vaslui: Peste 70 de hectare de mirişte au ars într-un incendiu
Peste 70 de hectare de mirişte au ars, luni, în apropiere de localitatea vasluiană Drujdeşti, în urma unui incendiu care a durat câteva ore.
Vaslui: Peste 70 de hectare de mirişte au ars într-un incendiu
Solicitate prin intermediul numărului de urgenţă 112, mai multe echipaje ale pompierilor militari de la Detaşamentul Bârlad au intervenit pentru stingerea incendiului, care se extinsese pe o suprafaţă foarte mare de teren din cauza vântului.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, un alt factor favorizant a fost gradul foarte ridicat de uscăciune al paielor rămase pe câmp în urma recoltării grâului. În aceste condiţii, pompierii s-au chinuit mai bine de două ore să stingă flăcările, în urma căruia au ars peste 70 de hectare de mirişte.
Conducerea ISU Vaslui susţine că, deocamdată, nu a fost stabilită cauza izbucnirii incendiului, însă nu este exclusă varianta ca acesta să fi fost provocat cu scopul de a distruge paiele de pe câmp râmase în urma recoltării. În aceste condiţii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a declanşat o anchetă pentru a stabili persoanele vinovate în vederea sancţionării lor, conform prevederilor legale.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO