Potrivit primelor cercetări ale procurorilor vasluieni, crima a avut loc într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului Perieni, unde tânărul plecase împreună cu tatăl său pentru a face mai mulţi araci la vie.
La un moment dat, tânărul a reacţionat violent şi l-a lovit de mai multe ori pe bărbatul de 62 de ani cu toporul în creştetul capului. După ce şi-a lăsat tatăl într-o baltă de sânge şi în stare de agonie, fostul militar şi-a anunţat mama despre fapta sa, ulterior fiind solicitată intervenţia unei ambulanţe.
Preluat de autosanitară, bărbatul de 62 de ani a murit în drum spre spital din cauza numeroaselor leziuni la cap.
„Din primele verificări, am constatat că victima avea cel puţin trei lovituri puternice cu lama toporului în zona capului. Autorul crimei este cunoscut cu probleme psihice şi, în consecinţă, până la o evaluare ce va fi făcută de către specialişti, am decis să-l internăm sub supraveghere la secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, Alice Ruja.
Procurorii vasluieni nu au putut stabili care a fost mobilul crimei, dar, din spusele rudelor, se pare că tânărul s-ar fi răzbunat pe tatăl său după ce, în urmă cu şapte ani, l-ar fi forţat să meargă să lucreze în cadrul Ministerului Apărării Naţionale.
După cinci ani de armată, tânărul a fost trecut în rezervă pe motive medicale, tocmai din cauza problemelor psihice. Pentru a nu rămâne fără serviciu, tatăl său l-a angajat, în urmă cu doi ani, ca bibliotecar la Şcoala Perieni, acolo unde bărbatul era director. De altfel, pentru a nu se afla în stare de incompatibilitate, tatăl tânărului şi-a dat demisia din funcţia de conducere, rămânând în continuare în activitate ca profesor de matematică.
Bărbatul de 62 de ani, victima omorului, a fost şi primar al comunei Perieni în perioada 1990-1992.