Vaslui: Un taximetrist a accidentat mortal un pieton a cărei identitate nu a fost încă stabilită
Potrivit primelor informaţii oferite de către reprezentanţii Poliţiei Judeţene Vaslui, accidentul a avut loc pe drumul naţional DN 2F, la ieşirea din municipiul Vaslui spre suburbia Rediu, în momentul în care femeia se deplasa, ca pieton, pe partea carosabilă.
În urma impactului violent, victima a fost aruncată prin aer aproximativ 20 de metri, în condiţiile în care taximetristul le-a declarat poliţiştilor că circula cu 80 de kilometri pe oră.
„Femeia a suferit leziuni grave, incompatibile cu viaţa, astfel încât echipajul medical deplasat la locul accidentului a constatat decesul acesteia. Poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea condiţiilor în care a avut loc evenimentul rutier precum şi pentru identificarea victimei, având în vedere că femeia, de aproximativ 40 de ani, nu avea niciun document asupra sa”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.
Poliţiştii vasluieni au întocmit dosar penal pe numele taximetristului, un tânăr de 33 de ani, pentru ucidere din culpă