Vasluian cercetat pentru că a plătit livrări cu cecuri şi bilete la ordin fără acoperire în cont

Administratorul unei firme de mobilă din Vaslui este suspectat că, în 2008, a emis zeci de cecuri şi bilete la ordin fără acoperire în cont, în valoare de peste 370.000 de lei, pentru nouă firme care i-au vândut marfă.

Urmărește
3 afișări

Bărbatul este suspectat că a emis 20 de file cec şi 43 de bilete la ordin fără acoperire în cont, unui număr de nouă firme din mai multe judeţe, se arată într-un comunicat de presă de luni al Poliţiei Române.

Administratorul a cumpărat materiale pentru mobilă (pal melaminat, utilaj de prelucrare a palului melaminat), mochete, saltele şi alte mărfuri în baza unor facturi fiscale, plătind cu cecuri scadente la 30-60 de zile. Ulterior a cerut reprezentanţilor societăţilor furnizoare înlocuirea filelor cec cu bilete la ordin care să cuprindă debitul. Biletele au fost refuzate la plată din cauza lipsei de bani în cont.

De asemenea, comisarii Gărzii Financiare au inventariat stocurile de materii prime, produsele finite şi stocul de marfă existent la firmă, rezultând diferenţe mari între valoarea stocului trecut pe hârtie şi cel real.

Astfel, s-a constatat că bărbatul nu a înregistrat în evidenţele contabile vânzarea unor mărfuri, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în valoare de aproximativ 179.000 lei.

La sfârşitul lunii martie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Vaslui au înaintat dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, cu propunere de trimitere în judecată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici