În ce vrea să investească Primăria Sectorului 1 peste 3,6 milioane de lei de Centenar
În şedinţa de marţi, Consiliul Local Sector 1 solicită Consiliului General al Municipiului Bucureşti acordul pentru încheierea unor protocoale cu mai multe asociaţii, în vederea organizării evenimentelor care vor marca împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire.
Printre proiectele ce urmează să fie finanţate din bugetul local se numără şi un film documentar ce urmează să fie proiectat în liceele din Bucureşti şi care se va numi „100 de ani de gândire filosofică românească”.
De asemenea, un al proiect, pentru care Consiliul Local vrea să acorde aproape 500.000 de lei, presupune crearea unui album cu imagini din Bucureşti, din Primul Război Mondial, precum şi un film cu astfel de imagini.
Şi Universitatea Bucureşti solicită o finanţare de peste 500.000 de lei pentru proiectul „Elevi şi studenţi în anul Centenarului” prin care se va implementa inclusiv o aplicaţie pentru android, prin care elevii să primească informaţii despre Marea Unire.
Potrivit proiectelor de hotărâre aflate pe ordinea de zi de marţi, valoarea finanţării pentru toate evenimentele ce vor marca Centenarul este de peste 3,6 milioane de lei.