- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (22.04.2020, 21:14)
- Cosmin Pirv
Vela spune că violenţele din acest an au fost mai puţine comparativ cu ultimii patru ani: Au fost foarte vizibile. Noi am fost mai fermi
- Ministrul de Interne Marcel Vela a declarat miercuri seara că infracţiunile cu violenţă au scăzut în acest an comparativ cu anii trecuţi
- Legat de violenţele înregistrate în ultimele zile, Vela a spus că au fost „foarte vizibile, dar nu foarte multe”
- „În acest an noi am fost mai fermi pentru că a fost pusă în pericol şi sănătatea publică”, a mai declarat Vela

„Au fost foarte vizibile. Noi am fost mai fermi”
Ministrul de Interne Marcel Vela a declarat, miercuri seara, că infracţiunile cu violenţă înregistrate în acest an în România sunt mai puţine decât cele din anii anteriori.
„Am făcut o comparaţie cu anii 2019, 2018, 2017 şi 2016, aşadar ultimii patru ani. În 2020 au fost cele mai puţine infracţiuni la nivel naţional şi cele mai puţine infracţiuni cu violenţă”, a spus ministrul la TVR.
Referitor la violenţele înregistrate în ultimele zile, Marcel Vela a precizat că acestea au fost „foarte vizibile, dar nu foarte multe”.
„Sunt infracţiuni care au fost foarte vizibile, dar să ştiţi că nu au fost foarte multe. În prima zi, sâmbătă, au fost doar 3, la care ne-am autosesizat în urma postărilor de pe reţelele sociale şi la care am fost imediat prezenţi, am luat măsuri şi sunt cercetări penale în derulare. Duminică au fost 5 acţiuni, care au fost anchetate în urma sesizărilor la numărul 112, iar luni au fost doar două, tot sesizări la 112. Aşadar, au fost doar 10 acţiuni sâmbătă, duminică şi luni, acţiuni de impact mediatic, dar care, se întâmplau şi în alţi ani. În acest an noi am fost mai fermi pentru că a fost pusă în pericol şi sănătatea publică”, a mai declarat Marcel Vela.
Mai multe conflicte de stradă au avut loc în zilele de Paşti, în Bucureşti, Hunedoara sau Braşov. Inspectorul general al Poliţiei Române, chestor principal Liviu Vasilescu, anunţa luni că peste 20 de persoane au fost reţinute şi au fost aplicate, în aceste cazuri, peste 50 de sancţiuni, iar cercetările continuă.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:04
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate / O persoană ucisă şi case avariate în Ucraina în urma atacurilor ruseşti
-
astăzi, 12:02
Controversa AI: OpenAI acuză xAI de rezultate înşelătoare pentru modelul Grok 3