Trenul rapid 371 tocmai plecase din Gara Arad cu destinaţia Bucureşti, astfel că era plin de călători.
Mecanicul de locomotivă Eugen Lăcătuş a declarat că l-a avertizat pe şofer cu claxon şi lumini, dar că acesta a încercat să trecă, totuşi, calea ferată. Trenul circula cu 100 de kilometri la oră, astfel că nu s-a putut frâna la timp pentru evitarea impactul.
Trenul a spulberat TIR-ul, locomotiva şi primul vagon ieşind de pe şine. Un mic incendiu a izbucnit la locomotivă în urma impactului, dar a fost stins imediat
Şoferul TIR-ului a fost rănit uşor, locomotiva lovind remorca autotrenului.
Pasagerii au povestit îngroziţi că au auzit o bubuitură şi au simţit o frânare bruscă. "S-a auzit un zgomot puternic, ne-am speriat tare", a spus o femeie din Sfântu Gheorghe care se întorcea din Ungaria.
Mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au fost mobilizate la faţa locului, dar nu au existat răniţi, ci doar pagube materiale. Echipele ISU au lucrat şi la degajarea liniei de tren.
Linia ferată a fost eliberată de TIR după câteva ore, dar vagoanele deraiate au rămas în zonă, ele urmând să fie mutate pe şine cu utilaje grele, în cursul zilei de luni. O locomotivă a tractat vagoanele neafectate până în Gara Arad, iar circulaţia feroviară se desfăşoară pe o singură linie din cele două existente.
Pasagerii au plecat spre destinaţii cu alte trenuri.
În urma accidentului, a fost afectată şi circulaţia rutieră pe centura Aradului, iar luni dimineaţă se circula cu dificultate în zonă.