Verificări în Portul Constanţa: un căpitan şi un marinar erau sub influenţa alcoolului

Publicat: 21 07. 2023, 01:00
Actualizat: 21 07. 2023, 01:55

Poliţişti din cadrul Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime, împreună cu un reprezentant din cadrul Căpităniei Zonale Constanţa, acţionând în baza planului Safe Waters 2023, au controlat o navă sub pavilion românesc, aflată în Portul Constanţa.

În urma controlului, s-a constatat că un marinar stagiar şi căpitanul navei se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

„Aceştia au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat, respectiv 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au explicat poliţiştii.

În acest caz s-au întocmit dosare de cercetare penală, au precizat anchetatorii.