- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Vezi aici măsurile convenite de Guvern cu FMI şi CE
Fondul de salarii pentru sistemul bugetar va fi limitat anul viitor la 39 de miliarde lei, prin reducerea numărului total de angajaţi în sectorul public, potrivit potrivit Memoramdumului suplimentar de Înţelegere convenit de România cu FMI şi UE şi obţinut de MEDIAFAX.
Vezi aici măsurile convenite de Guvern cu FMI şi UE (Imagine: Mediafax Foto)
Citeşte aici Memorandumul de Înţelegere
Surse participante la negocierile cu FMI au declarat pentru MEDIAFAX că peste 140.000 de angajaţi din sectorul public vor fi disponibilizaţi până la începutul anului viitor, pentru a menţine cheltuielile de personal în 2011 în limitele convenite cu FMI.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
-
Cum a ajuns Crin Antonescu să fie candidatul comun al partidelor proeuropene la Preşedinţie
-
Crin Antonescu, despre eventuala preluare de către Bolojan a preşedinţiei interimare: Nu ar fi rău
-
Germania investighează breşele de securitate după tragedia de vineri
Guvernul va reduce personalul din sectorul public cu 70.000 salariaţi în acest an
Guvernul s-a angajat să limiteze până la începutul anului viitor personalul din sectorul public la 1,29 milioane de salariaţi, ceea ce reprezintă disponibilizarea a 70.000 de bugetari.
Tichetele masă şi dobânzile la depozite bancare vor fi impozitate
Guvernul va extinde baza de impunere pentru impozitul pe venit incluzând şi tichetele de masă, veniturile din câştigurile de capital, inclusiv dobânzile la depozitele bancare, şi plăţile compensatorii, şi va elimina scutirile de la impozitul pe venit acordate programatorilor din domeniul IT.
Documentul mai prevede reducerea cu 25% a salariilor, dar şi a sporurilor şi altor plăţi de natură salarială pentru toţi salariaţii din sectorul public, începând cu 1 iunie 2010, precum şi "raţionalizarea" în continuare a numărului de salariaţi din sectorul public, în lunile următoare.
Pensionările anticipate vor fi înghetaţe de la 1 iunie
Guvernul va îngheţa pensionările anticipate începând cu data de 1 iunie 2010 şi până la intrarea în vigoare a legii de reformă a sistemului de pensii, iar pensiile de invaliditate vor fi acordate numai dacă au fost aprobate în prealabil de echipe de evaluare medicală din Ministerul Muncii.
"Măsurile de reducere a cheltuielilor includ şi o îngheţare a pensionărilor anticipate începând cu data de 1 iunie 2010 şi până la intrarea în vigoare a legii de reformă a sistemului de pensii. Pensiile noi de invaliditate vor fi acordate numai dacă acestea au fost în prealabil aprobate de echipele de evaluare medicală din Ministerul Muncii", se arată în document.
Memorandumul încheiat cu FMI şi UE prevede de asemenea o reducere cu 15% a tuturor prestaţiilor sociale, inclusiv a pensiilor şi a alocaţiilor de somaj, dar stabileşte suplimentar că programele sociale ce nu sunt direcţionate către grupurile dezavantajate ale societăţii vor contribui "proporţional mai mult" la această reducere.
Guvernul s-a angajat faţă de FMI să majoreze taxele, dacă măsurile luate deja nu au efect
Guvernul s-a angajat să majoreze unele taxe, dacă măsurile anunţate deja privind reducerea cheltuielilor nu vor fi aplicate până în iunie sau nu au efectul scontat.
Memorandumul include măsurile de reducere a cheltuielilor convenite de autorităţile române cu instituţiile internaţionale, precum reducerea salariilor cu 25%, raţionalizarea numărului de angajaţi din sectorul public, diminuarea pensiilor cu 15%, îngheţarea pensionărilor anticipate şi extinderea bazei de impunere pentru impozitul pe venit, pentru a include şi tichetele de masă şi veniturile din câştigurile de capital.
"În cazul în care aceste acţiuni nu sunt implementate până în iunie 2010 sau nu conduc la consolidarea anticipată vor fi implementate acţiuni suplimentare de majorare a veniturilor, inclusiv măsuri de majorare a cotelor de impunere, pentru a se elimina orice diferenţă bugetară anticipată", se arată în memorandumul de înţelegere.
Autorităţile s-au angajat să nu promoveze legea insolvenţei personale
Autorităţile române s-au angajat să nu promoveze unele iniţiative legislative, precum proiectul legii insolvenţei personale, care ar submina disciplina în materie de creditare, pentru a consolida stabilitatea financiară.
Senatorii au adoptat, în luna martie, o propunere legislativă privind insolvenţa persoanelor fizice, care a fost trimisă ulterior spre dezbatere către Camera Deputaţilor, decizională în acest caz.
Potrivit proiectului, debitorul care cu bună credinţă a cerut şi a acceptat deschiderea procedurii insolvenţei va putea fi descărcat total sau parţial de datoriile anterioare sau ulterioare deschiderii procedurii, dacă bunurile sale sunt insuficiente pentru plata întregii mase credale şi dacă instanţa i-a acordat beneficiul scuzabilităţii.
Legea ar stabili că debitorul de bună credinţă care, fie prin plan, fie prin plata anticipată, a acoperit un minimum de 75% din valoarea totală a creanţelor acceptate în lista creditorilor, va beneficia de închiderea anticipată a procedurii şi de ştergerea din toate registrele de publicitate şi evidenţele publice a consecinţelor juridice ale insolvenţei.
Pe de altă parte, în domeniul reglementării şi supravegherii sectorului financiar, autorităţile s-au mai angajat că vor menţine cadrul de reglementare prudenţial actual în materie de provizionare şi că vor asigura capacitatea BNR de a face faţă provocărilor la adresa stabilităţii financiare, generate printre altele de presiunile asupra calităţii activelor, inclusiv prin planuri de contingenţă.
Autorităţile mai trebuie să "efectueze amendamentele legislative necesare, menite să clarifice regimul de despăgubire a creditorilor băncilor plasate sub administrare specială, pentru a asigura implementarea cu eficacitate a legislaţiei recent amendate privind lichidarea instituţiilor de credit cu probleme financiare. Această legislaţie ar trebui să intre în vigoare până la sfârşitul lui decembrie", potrivit memorandumului de înţelegere.
Guvernul s-a angajat să privatizeze sau să închidă Termoelectrica şi să privatizeze CFR Marfă
Guvernul s-a angajat în faţa FMI şi CE să înceapă procedurile de privatizare sau închidere pentru Termoelectrica şi să vândă pachetul majoritar de acţiuni la CFR Marfă.
Cele două companii fac parte din lista de zece societăţi la care statul deţine pachetul majoritar aflate sub monitorizare.
În cazul CFR Marfă, Executivul a aplicat deja un program de reducere a personalului, cu 10.300 de angajaţi, din care primii 4.000 de salariaţi au fost disponibilizaţi la începutul lunii martie. Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a anunţat că procedurile de privatizare vor începe în acest an.
Companiile monitorizate de Guvern vor reduce arieratele cu 2,5%
Executivul şi FMI au convenit, în luna februarie, un grafic de limitare în 2010 a pierderilor fără subvenţii, taxe şi dobânzi, la nivelul celor zece companii de stat monitorizate, până la 1,3 miliarde lei la finele lunii martie şi la 2,6 miliarde lei la sfârşitul lunii iunie.
Ţintele pentru primul şi al doilea trimestru au fost incluse în scrisoarea suplimentară de intenţie la acordul stand-by convenită cu FMI la începutul lunii februarie, iar următorul prag a fost stabilit la evaluarea din ultimele două săptămâni.
Lista companiilor monitorizate cuprinde Compania Naţională de Căi Ferate CFR, Societatea Naţională de Transport CFR Călători, Compania Naţională a Huilei, Termoelectrica, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Metrorex, CFR Marfă, Electrocentrale Bucureşto, Societatea Comercială Electrificare CFR şi Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare.
Guvernul şi FMI au convenit anterior ca evoluţiile financiare ale acestor companii de stat să fie monitorizate cu prioritate, în vederea reducerii volumului de subvenţii.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 15:23
Sorin Grindeanu, avizat favorabil la Ministerul Transporturilor
-
astăzi, 15:20
LIVE TEXT Încep audierile pentru miniştrii din guvernul Ciolacu 2/ Ilie Bolojan şi Ciprian Şerban, la şefia Senatului şi Camera Deputaţilor / Crin Antonescu va fi candidatul unic al Coaliţiei PSD-PNL-UDMR-Minorităţi naţionale pentru prezidenţiale