Prima pagină » Social » Papan Chilibar, actor în „Eu când vreau să fluier, fluier”, reţinut pentru spargeri de locuinţe – VIDEO

Papan Chilibar, actor în „Eu când vreau să fluier, fluier”, reţinut pentru spargeri de locuinţe – VIDEO

Actorul amator Papan Chilibar, interpretul unui rol secundar în filmul "Eu când vreau să fluier, fluier", a fost reţinut de poliţiştii bucureşteni, alături de alte două persoane, fiind cercetat pentru spargeri de locuinţe.
Papan Chilibar, actor în
15 apr. 2010, 09:50, Social

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, a declarat, joi dimineaţă, că bărbatul a avut patru complici, dintre care doi au fost ridicaţi miercuri seară, unul era deja în arest pentru alte fapte, iar altul este, în continuare, urmărit.

Christian Ciocan a precizat că suspecţii ar fi comis infracţiunile în luna ianuarie, când au spart trei locuinţe situate la parter sau la etajul 1 ale unor blocuri din Sectorul 3. Modul de operare al celor cinci era escaladarea pereţilor şi forţarea geamurilor respectivelor case.

Prejudiciul estimat, până în prezent, de anchetatori este de peste 80.000 de lei.

Într-unul din cazuri, suspecţii ar fi spart sediul unei societăţi comerciale, de unde au furat dintr-o casă de bani.

Cei trei bărbaţi ridicaţi miercuri seară sunt, în prezent, cercetaţi pentru furt.

Papan Chiliban a mai fost închis doi ani, pentru spargeri de locuinţe.

„Eu când vreau să fluier, fluier”, debutul în lungmetraj al lui Florin Şerban, este primul film românesc din ultimii 17 ani care a intrat în competiţia oficială a Festivalului de la Berlin şi a reuşit să ia şi două premii importante: marele premiu al juriului – Ursul de Argint şi distincţia „Alfred Bauer”.

La 1 aprilie, filmul a fost difuzat în Penitenciarul Jilava.

Video stirileprotv.ro