- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Viaţa militarilor români din teatrele de operaţiuni, asigurată pentru 80.000 de euro
Suma asigurată pentru riscul de deces al personalului Ministerului Apărării Naţionale (MApN) care va executa misiuni de luptă se ridică la 80.000 de euro, potrivit unui anunţ publicat de instituţie pentru selectarea prin licitaţie a asigurătorului.
Viaţa militarilor români din teatrele de operaţiuni, asigurată pentru 80.000 de euro (Imagine: MApN)
În cazul riscului de invaliditate de gradul I şi II, poliţa de asigurare va fi de 60.000 de euro, iar pentru invaliditate de gradul III de 40.000 euro.
De asemenea, limita de răspundere va fi de 60.000 de euro pentru riscul de îmbolnăvire, rănire pe timpul şi din cauza acţiunilor de luptă, procesului de pregătire pentru luptă şi îndeplinirii sarcinilor pe timpul serviciului care au ca rezultat clasarea ca inapt, mutilări sau defecte fizice ireversibile ori vătămări corporale sau afecţiuni ce pot fi stabilite în mod obiectiv, se arată în anunţul de participare publicat pe site-ul www.e-licitataţie.ro.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
-
Ucraina a executat primul asalt fără militari, doar cu drone terestre şi aeriene
Totodată, asigurătorul va acoperi cheltuielile cu repatrierea în cuantum de până la 14.000 euro, cele pentru spitalizare/tratament ambulatoriu - 60 euro/zi (dar nu mai mult de 90 zile şi mai puţin de 3 zile) şi cele pentru medicamente şi tratament în sumă de până la 6.000 euro.
Licitaţia va avea loc la 29 aprilie, valoarea primelor care urmează să fie achitate fiind estimată la 17,58 milioane de lei pentru următorii patru ani.
Contractul presupune achiziţia serviciului de asigurări de viaţă facultative pentru personalul MApN în cazuri de rănire, îmbolnăvire, invaliditate sau deces, intervenite în timpul şi din cauza unor acţiuni de luptă, procesului de pregătire pentru luptă şi îndeplinirii sarcinilor pe timpul serviciului, în misiuni în cadrul forţelor internaţionale în teatrele de operaţii şi în afara acestora, pe teritoriul naţional şi în afara acestuia.
"Locaţiile unde personalul MApN este posibil să execute misiuni sunt Afganistan, Balcani, Turcia, Canada, Statele Unite, state membre ale Uniunii Europene şi orice alt stat din lume", se precizează în anunţ.
MApN estimează că acordul cadru va intra în vigoare de la 26 august.
Ofertanţii vor depune o garanţiei pentru participare de 5.910 lei şi una de bună execuţie pentru fiecare contract subsecvent atribuit în cuantum de 10% din valoarea contractului sau de 5% în cazul IMM-urilor.
Poliţa de asigurare acoperă orice consecinţe ale războiului (indiferent dacă războiul a fost declarat sau nu), invaziei, acţiunii unui duşman extern, ostilităţilor, războiului civil, revoltei, revoluţiei, insurecţiei, rebeliunii, influenţele directe sau indirecte ale exploziei atomice, ale radiaţiilor sau infestării radioactive ca urmare a folosirii energiei atomice sau materialelor fisionabile, orice consecinţe ale grevei patronale, tulburărilor civile, dictaturii militare sau uzurpării de putere şi faptelor unor grupuri sau persoane răuvoitoare, care acţionează în numele sau în legătură cu orice organizaţie politică, se precizează în caietul de sarcini al licitaţiei.
Totodată, poliţa acoperă orice consecinţe ale confiscării, exproprierii cu forţa, rechiziţionării, distrugerii sau avarierii din ordinul oricărui guvern de drept sau de fapt sau oricărei autorităţi publice, precum şi în procesul de pregătire pentru luptă şi îndeplinirii sarcinilor pe timpul serviciilor, în misiuni în cadrul forţelor internaţionale în teatrele de operaţii şi în afara acestora (pe teritoriul naţional şi în afara acestuia).
Asigurătorul va achita indemnizaţiile (despăgubirile) în termen de maxim 10 zile lucrătoare de la data depunerii de către asigurat a tuturor documentelor necesare instrumentării dosarului de daune. Depăşirea termenului de plată se va penaliza cu 0,1%/zi întârziere.
De asemenea, compania de asigurare va suporta orice costuri care apar în legătură cu constatarea evenimentului asigurat, respectiv deplasarea reprezentanţilor acesteia la a locul producerii evenimentului, plata agenţilor constatatori, achitarea onorariilor experţilor dacă este cazul, etc.
De-a lungul timpului, printre companiile care au asigurat personalul MApN aflat în misiune s-au numărat Ardaf şi Astra.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO