- Home
- Social
- CONSTANŢA, (12.05.2014, 17:31)
- Cosmin Vaideanu
Vicepreşedintele CJ Constanţa spune că nu sunt fonduri pentru salvamari în acest sezon estival
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Cristinel Dragomir, spune că deocamdată nu există fonduri pentru salvamari după ce Guvernul a transmis autorităţilor locale să găsească finanţare pentru acest serviciu în acest sezon estival.
![Imaginea articolului Vicepreşedintele CJ Constanţa spune că nu sunt fonduri pentru salvamari în acest sezon estival](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1688/12620698/1/salvamar-cristi-cimpoes.jpg?width=560)
Vicepreşedintele CJ Constanţa spune că nu sunt fonduri pentru salvamari în acest sezon estival (Imagine: Cristi Cimpoes/Mediafax Foto)
"Am cerut şi am făcut demersuri pentru activitatea de salvamar din judeţul Constanţa. Deocamdată nu am primit niciun răspuns pozitiv. Am primit un răspuns prin care ni se spune că trebuie să asigurăm din fonduri proprii, neavând bani...asta e situaţia", a declarat Cristinel Dragomir, luni, la finalul şedinţei Consiliului Judeţean Constanţei.
El a precizat că, în anii trecuţi, pentru activitatea salvamarilor pe întreg litoralul a fost necesară suma de patru milioane de lei pe an.
În acest context, Cristinel Dragomir a afirmat că nu ştie cum s-ar putea rezolva această situaţie şi nici dacă în această vară vor mai fi sau nu salvamari pe litoral.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
Pe de altă parte, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa a spus că, tot din cauza lipsei fondurilor, sunt şanse reduse ca Festivalul de Muzică Uşoară Mamaia să fie reluat.
"Având în vedere situaţia financiară a Consiliului Judeţean astăzi şansele sunt zero. Dacă există un sprijin din altă parte, al Guvernului sau dacă găsim resursa se poate ţine festivalul", a explicat Cristinel Dragomir.
Ultima ediţie a festivalului de la Mamaia a avut loc în 2012. În 2013, evenimentul nu a avut loc pentru că nu a existat finanţare.
Şedinţa Consiliului Judeţean Constanţa de luni a fost condusă de către Cristinel Dragomir, vicepreşedintele instituţiei, care a preluat toate atribuţiile preşedintelui Nicușor Constantinescu, plecat la tratament în SUA.
"În momentul în care preşedintele a plecat, acum o lună şi ceva, mi-a lăsat o dispoziţie prin care am preluat toate prerogativele legate de ce înseamnă funcţionarea Consiliului Judeţean şi implicit de a prezida şedinţele Consiliului Judeţean", a spus Dragomir.
El a precizat că va avea aceste prerogative până la revenirea lui Nicuşor Constantinescu. "Bănuiesc că până se întoarce preşedintele. Nu ştiu când se întoarce. S-a operat şi acum se simte ca după operaţie. Sper să vină cât mai repede",a mai afirmat Cristinel Dragomir.
Serviciul de salvamar este asigurat între 1 iunie şi 15 septembrie. În anii trecuţi, plata salvamarilor era făcută din fonduri guvernamentale. Chiar şi aşa însă banii erau alocaţi cu întârziere, iar salvamarii au ameninţat aproape în fiecare vară că intră în grevă dacă nu primesc sumele cuvenite. De regulă, situaţia lor se rezolva cam după jumătatea sezonului estival.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/acc-1739989184.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/screenshot-2025-02-19-181831-1739981932.png?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=12620698&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe