Postul de radio KKFI a precizat că şi alţi membri ai familiei lui Lopez-Galvan, mamă a doi copii, au fost răniţi. Fiul ei a fost împuşcat într-un picior şi a fost între timp externat din spital, în timp ce două fiice ale vărului ei au fost împuşcate şi se află în recuperare, a precizat KKFI, citat de Reuters.
„Cu o tristeţe sinceră şi o inimă extrem de grea şi frântă, anunţăm comunitatea noastră că DJ-ul KKFI Lisa Lopez-Galvan, gazda emisiunii Taste of Tejano, şi-a pierdut viaţa”, a postat postul pe Facebook.
Mai mult de 20 de persoane au fost împuşcate în faţa emblematicei Union Station, au declarat autorităţile. Elisabeth Lopez-Galvan era singura persoană care a murit până joi după-amiază. Alte câteva persoane se aflau în stare critică.
Poliţia a declarat că în spatele împuşcăturilor s-a aflat o dispută personală. Ei au spus că doi tineri şi un adult au fost reţinuţi ca suspecţi.
Fanii, în multe cazuri familii întregi, au petrecut alături de jucătorii de la Chiefs, sărbătorind triumful echipei în finala NFL. Se estimează că un milion de persoane au participat, au declarat oficialii.
Lopez-Galvan a murit în timpul unei intervenţii chirurgicale în urma unei răni prin împuşcare în abdomen, miercuri după-amiază, a relatat Kansas City Star.