- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (06.05.2014, 10:55)
- Eliana Radulescu
Victor Ciorbea a depus jurământul ca Avocat al Poporului
Victor Ciorbea a depus, marţi, jurământul pentru funcţia de Avocat al Poporului, în prezenţa preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, acesta din urmă menţionând că se reechilibrează, astfel, instituţiile fundamentale ale statului român.
Urmărește
671 afișări
Victor Ciorbea a depus jurământul ca Avocat al Poporului (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a afirmat, la eveniment, că Victor Ciorbea va fi Avocat al Poporului "într-o perioadă delicată a societăţii româneşti".
"Se reechilibrează, astfel, instituţiile fundamentale ale statului român. Organizaţiile neguvernamentale, societatea civilă, cetăţenii au astăzi, în prezenţa domnului Ciorbea în funcţia de Avocat al Poporului, unde să se adreseze în momentul în care legislaţia nu le este favorabilă sau sunt momente în care, interpretând anumite pasaje din legislaţie, constată că în anumite sectoare economice sau în anumite zone sociale există un blocaj", a spus social-democratul.
Zgonea a subliniat că această funcţie are mare vizibilitate, câteodată cu presiuni extraordinare din partea grupurilor politice parlamentare şi nu numai.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a invocat, pe de altă parte, experienţa politică a lui Ciorbea.
"Experienţa politică pe care o are cred că îl va ajuta să îmbine armonios latura profesională cu activităţile pe care le va avea în calitate de Avocat al Poporului, o instituţie modernă în democraţiile moderne, care are un rol extrem de important şi care este o instanţă de referinţă, la care cetăţenii care întâlnesc probleme cu justiţia, cu administraţia, cu componenta politică se pot adresa pentru a-şi căuta soluţiile", a spus Tăriceanu după depunerea jurământului.
Preşedintele Senatului a adăugat că acest moment vine să încununeze pentru Victor Ciorbea, nu atât o remarcabilă carieră politică, fiind cunoscut în principal pentru că a fost prim-ministru al României, "într-o perioadă extrem de grea, când România a cunoscut importante transformări politice, democratice şi economice", cât şi o îndelungată carieră în magistratură a acestuia şi una academică.
Victor Ciorbea a afirmat că îşi doreşte în modul cel mai sincer ca, împreună cu ceilalţi colegi, să reuşească să formeze o echipă în adevăratul sens al cuvântului, o echipă unită, de oameni competenţi şi profesionişti, care să îşi îndeplinească atribuţiile constituţionale de a apăra drepturile şi libertăţile cetăţenilor în raporturile cu autorităţile publice.
Ceremonia a avut loc la Salonul Oficial al Senatului.
Victor Ciorbea a fost ales Avocat al Poporului, prin votului dat în 15 aprilie de plenul reunit a celor două Camere ale Parlamentului. Candidatura acestuia a întrunit 306 voturi "pentru" şi două voturi "împotrivă".
Anterior, Ciorbea fusese numit membru neexecutiv al Consiliului ASF, post din care s-a retras pentru a fi numit Avocat al Poporului.
La alegerile parlamentare din 2012, Victor Ciorbea a fost ales senator din partea PNL într-un colegiu din Bucureşti. Pentru numirea ca Avocat al Poporului, el a fost propus şi susţinut de PSD.
Citește pe www.zf.ro: Piaţa imobiliară sare în aer: Cartierul din Bucureşti unde preţurile au crescut în ianuarie cu 25.000 de euro faţă de anul trecut
Citește pe www.zf.ro: Cum alegem zona unde cumpărăm o locuinţă şi ce facilităţi importante trebuie să existe în proximitate
Citește și: Victor Ciorbea a fost ales Avocat al Poporului
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Digi RCS-RDS, anunțul începutului de februarie. Oferă acest smartphone de ultimă generație tuturor abonaților din România
CANCAN.RO
Caz RARISIM în Italia. Ce moștenire i-a lăsat o pensionară de 84 de ani, badantei care a îngrijit-o în ultimii ani din viață
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe