Prima pagină » Social » Ciprian Nastasiu, revocat din funcţia de procuror la DIICOT

Ciprian Nastasiu, revocat din funcţia de procuror la DIICOT

Ciprian Nastasiu a fost revocat, joi, din funcţia de procuror la structura DIICOT a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmând să se reîntoarcă ca procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Ciprian Nastasiu, revocat din funcţia de procuror la DIICOT
03 iul. 2008, 22:12, Social

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dat aviz favorabil, joi, propunerii procurorului general al României, Codruţa Kovesi, de revocare a lui Nastasiu din funcţia de procuror al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Propunerea de revocare din funcţie a venit după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat o sentinţă irevocabilă în procesul în care Ciprian Nastasiu a contestat sancţiunea disciplinară dată de Secţia de procurori a Consiliului anul trecut.

Legea nu permite nici unui procuror din cadrul structurii DIICOT să aibă sancţiuni disciplinare.

Secţia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, în 29 martie 2007, sancţionarea disciplinară a procurorului Ciprian Nastasiu, prin diminuarea cu 15 la sută a salariului, pentru trei luni.

Ciprian Nastasiu a făcut obiectul unor verificări ale inspectorilor Consiliului Superior al Magistraturii ca urmare a eliberării din arest a lui Omar Hayssam, urmată de fuga sirianului din România.