Prima pagină » Social » Peste 20.000 de persoane din zece localităţi argeşene nu au electricitate de cinci zile

Peste 20.000 de persoane din zece localităţi argeşene nu au electricitate de cinci zile

Peste 20.000 de persoane din zece localităţi aflate în sudul judeţului Argeş nu au electricitate de cinci zile, după ce rafalele de vânt şi viscolul puternic au distrus reţelele de medie tensiune, autorităţile estimând că situaţia se va remedia în totalitate săptămâna viitoare.
Peste 20.000 de persoane din zece localităţi argeşene nu au electricitate de cinci zile

În localitatea Izvoru, vântul puternic şi ninsoarea abundentă au dărâmat stâlpii de electricitate, afectând alimentarea cu energie electrică a 350 de familii care aşteaptă ca lucrătorii Electrica să remedieze defecţiunile.

Stăm lângă sobă, la lumina lumânării, de câteva zile, sunt femeie bătrână, dar eu nu-mi aduc aminte să fi fost vreodată aşa. Aşteptăm să vină curentul, ne e şi frică să nu luăm foc de la lumânări. Ăştia tinerii spun că au sunat la Electrică şi au spus că vin să repare, la noi la Izvoru am înţeles că suntem 350 de familii fără curent„, a declarat o femeie din localitatatea argeşeană Izvoru.

Lipsa curentului electric a provocat o cerere masivă de baterii, lumânări şi lanterne, iar magazinele săteşti au reînceput aprovizionarea de-abia de 24 de ore, după ce timp de trei zile nu a fost posibil accesul din cauza drumurilor cu troiene de câţiva metri.

„Am avut o cerere record de lanterne, baterii şi de lumânări. Nu facem faţă cererii, aşa se întâmplă dacă nu e curent electric. Mai avem puţine lanterne, lumânări şi baterii, noroc că am mai făcut aprovizionarea zilele acestea„, a declarat o vânzătoare de la un magazin din Izvoru.

La ora transmiterii acestei ştiri, echipele Electrica lucrează pentru înlocuirea stâlpilor rupţi şi reluarea alimentării cu energie, iar localnicii confirmă că au primit asigurări din partea conducerii acestei instituţii că cel mai probabil joi va fi reluată în totalitate alimentarea cu electricitate a localităţii.