Potrivit comisarului Florina Crucianu de la Poliţia Judeţeană Buzău, cei doi bărbaţi au fost găsiţi morţi miercuri dimineaţă, de către un prieten al proprietarului, care trecuse prin zonă, în drum spre serviciu.
Una dintre victime avea 43 de ani, iar cealaltă nu a fost încă identificată.
De asemenea, o femeie de 42 de ani din Buzău a fost găsită în aceeaşi cameră, ea fiind transportată în comă la Spitalul Judeţean Buzău.
Conform sursei citate, o echipă de la Distrigaz solicitată la casa în care s-a produs tragedia a semnalat existenţa unei cantităţi mari de monoxid de carbon, cel mai probabil aceasta fiind cauza morţii celor doi bărbaţi.
Proprietarul locuinţei în care au fost găsiţi cei trei a povestit imediat după tragedie că marţi chiriaşul său a organizat o petrecere, iar cei doi, un bărbat şi o femeie, au decis să înnopteze în camera în care era o sobă cu gaze.