Gandul
Banii din vânzarea apartamentelor închiriate trebuie să completeze bugetul din acest an al ANL, care şi-a propus ca, în termen de trei ani, să dezvolte 100.000 de unităţi locative, promise de Elena Udrea în momentul instalării în fotoliul de ministru al dezvoltării şi turismului. Agenţia pare a avea o misiune imposibilă, în condiţiile în care bugetul pentru acest an, destinat construcţiilor de locuinţe pentru tineri, este de 186 milioane de lei (circa 44 milioane de euro), bani care nu ajung nici măcar pentru construcţia a 2.000 de locuinţe cu finisaje minime.