Iniţial, dosarul, deschis în 2016, a fost cercetat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, fiind începută urmărirea penală „in rem” pentru „executarea de lucrări de construcţii fără autorizaţie“, faptă prevăzută de Legea construcţiilor 50/1991. Conform textului de lege, constituie infracţiune executarea, fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare, ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, a lucrărilor de „reabilitare a căilor de comunicaţie de orice fel“. Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare închisoare de la trei luni la trei ani sau cu amendă de la 1.000 de lei la 5.000 de lei.
Anchetorii craioveni şi-au declinat însă competenţa către Parchetul General, care va continua verificările în acest caz.
Faptele pentru care s-a început urmărirea penală ar fi fost comise în perioada în care Lia Olguţa Vasilescu a fost primar al Craiovei. De altfel, ea a reacţionat pe o pagină de socializare şi a spus că dosarul a fost deschis în urma unei plângeri făcute de un inspector de la Inspectoratul de Stat în Construcţii Dolj. Vasilescu a precizat că acest dosar „se poate soluţiona maxim cu o amendă”, fiind doar „o furtună într-un pahar cu apă”.
„Concret: un inspector ISC Dolj a depus o plângere penală că pe un bulevard s-a lucrat fără autorizaţie de construcţie. Autorizaţia a existat până la încheierea contractului de finanţare şi nici nu s-ar fi putut demara lucrări de construcţie în lipsa ei, pentru că nu s-ar fi putut elibera fondurile europene altfel. De altfel, alţi inspectori ISC au semnat la toate fazele determinante, mai puţin ultimul care a semnat o plângere la Parchet. S-a lucrat după un proiect tehnic licitat înainte să fiu eu primar, constructorul executând exact lucrările licitate. Nimic altceva! Furtună într-un pahar cu apă, un dosar care se poate soluţiona maxim cu o amendă. Eu zic că nici pe aceea nu o va lua cineva din primăria Craiova…”, a scris Lia Olguţa Vasilescu pe Facebook.
Afacerile firmei Tel Drum sunt anchetate şi într-un alt dosar, aflate pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Recent, Rise Project a publicat o serie de materiale despre presupusele afaceri ale liderului PSD Liviu Dragnea în Brazilia, dar şi despra firma Tel Drum.
Jurnaliştii au publicat un document despre care susţin că este clasificat, atribuit DGPI, numit „Notă privind aspecte care afectează climatul socio-economic al judeţului Teleorman”. În documentul prezentat se precizează că, la nivelul IPJ Teleorman, se deţin o serie de informaţii referitoare la „preşedintele CJ care şi-a format o reţea infracţională compusă din persoane cu putere de decizie în judeţ”.
În urma verificărilor s-ar fi descoperit că ar fi fost deţinător majoritar al acţiunilor la purtător ale companiei Tel Drum. Societatea, se precizează în act, în perioada 2000-2010, ar fi obţinut, „prin licitaţii trucate majoritatea fondurilor guvernamentale existente la nivelul CJ Teleorman”. Conform documentului citat, cumpărarea firmei de către Liviu Dragnea s-a făcut în condiţii frauduloase.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-au sesizat, din oficiu ,în legătură cu alte aspecte din investigaţia Rise Project privind presupusele afaceri ale lui Liviu Dragnea, existând indicii cu privire la săvârşirea unor infracţiuni asimilate corupţiei, preciza, ulterior, DNA, într-un comunicat de presă.