Eugen a plecat cu câţiva prieteni pe Varful Moldoveanu să se relaxeze, dar a găsit puhoi de lume care urca în şir indian. Ajunşi pe platou, oamenii au stat umăr în umăr. Mulţi nu erau echipaţi corespunzător şi nu îşi supravegheau copiii.
Jandarmii montani sunt puţini şi, de obicei, merg pe Transfăgărăşan, aşa că nu a avut cine să le atragă atenţia turiştilor care au uitat de distanţarea social. Autorităţile susţin că pentru a-i amenda pe turişti trebuie să îi prindă în fapt şi nu pot aplica sancţiuni după fotografii. Dacă vrei să urci pe munte aşteaptă ca grupurile din faţă să elibere poteca sau platoul pe care s-au adunat.
„Recomandăm tuturor să păstreze distanţrea socială, un metru jumătate, 2 metri, între persoane. Poteca pe vârf este îngustă, iar supraaglomerarea poate duce la evenimente pe care nu ni le dorim. Recomadăm turiştilor ca şi atunci când merg pe munte să se organizeze astfel încât accesul pe Vf. Moldoveanu să se facă în grupuri de maxim 15 persoane”, spune Toma Cristian, şef Serviciu Salvamont Argeş.
Să aveţi bocanci cu talpă aderentă, geacă de vânt şi ceva hrană şi apă. Să nu vă lipsească din rucsac o lanternă. Telefonul la un moment dat se descarcă, lumina nu e suficientă pentru a vedea poteca.