Prima pagină » Social » VIDEO. Cum profită bucureştenii de codul galben de vânt la mare

VIDEO. Cum profită bucureştenii de codul galben de vânt la mare

Mai mulţi bucureşteni au ajuns, marţi, la malul mării, în toiul codului galben de vânt, cu rafale de 55-65 km/oră, pentru a-şi lansa zmeele deasupra apelor agitate ale Mării Negre şi pentru a se bucura de o oră de Kitesurfing, chiar dacă temperatura aerului a fost de numai cinci grade Celsius.
Andrei Leonte
26 nov. 2019, 16:58, Social

La o temperatură care înregistra la ora prânzului aproximativ cinci grade Celsius şi pe un vânt puternic care mătura plaja constănţeană, mai mulţi curajoşi, împătimiţi de Kitesurfing, şi-au lăsat joburile într-o zi de marţi, pentru a se bucura de o oră de sport nautic.

Vremea nu este extraordinară pentru Kite pentru că e destul de frig afară, sunt cinci sau şase grade cred, însă vântul e destul de bun şi profităm de ultimele zvâcniri din toamna asta. Cel mai posibil să revenim aici la sfârşit de februarie, dacă o să avem ceva vânt, sau în martie. Chiar dacă avem valurile astea mari, ne-am ambiţionat să venim de departe, să ne dăm o oră cu kiteul”, a declarat pentru MEDIAFAX unul dintre împătimiţii de sporturi nautice, venit de la Bucureşti special pentru a se da cu zmeul pe marea agitată.

Kitesurfingul este un sport nautic practicat în general în anotimpul cald. Practicanţii străbat apele mării pe o placă, fiind propulsaţi, cu ajutorul unui zmeu, de forţa vântului.