„A cedat o bucată de cornier care susţinea tavanul fals din sticlă”, a precizat sursa citată.
ISU precizează că este vorba de un bărbat de 47 de ani, aflat în zona scărilor rulante, care a fost lovit la nivelul capului de elemente de construcţie căzute din plafon. A fost transportat la Spitalul Universitar în stare de conştienţă.
A intervenit un echipaj SMURD.
Metrorex, după ce un geam din tavan a căzut peste un călător: Se va constitui comisie
Metrorex anunţă că se va constitui o comisie după ce, vineri seară, un geam din plafonul tavanului a căzut, la staţia Universitate, peste un călător şi l-a lovit în cap. Acesta a fost dus la Spitalul Universitar pentru îngrijiri.
Metrorex informează că vineri, la ora 16:53, în staţia de metrou Universitate în timpul accesului dinspre Pasajul Universitate către peron, un călător a fost accidentat de un geam căzut din plafonul tavanului.
Echipajul SMURD a sosit imediat la faţă locului pentru a acorda primul ajutor.
„Călătorul accidentat a fost găsit în stare conştientă, cu o plagă uşoară la nivelul capului şi a fost transportat la Spitalul Universitar. În urmă acestui incident regretabil, la nivelul Metrorex, se va constitui o comisie care va stabili împrejurările ce au condus la producerea evenimentului”, anunţă Metrorex.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant daţi LIKE paginii noastre de Facebook!