Reacţia Mitropoliei Moldovei, după decizia CNSU: „sărbătoarea nu este afectată”
La Iaşi e pelerinaj, doar cu ieşeni. Decia CNSU prevede că „organizarea sărbătorilor religioase este permisă numai cu participarea persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară activitatea, fără participarea persoanelor/pelerinilor din alte localităţi.”. Asta înseamnă că pelerini din alte localităţi nu vor putea veni în capitala Moldovei să se roage la Sfânta Cuvioasă Parascheva, în aceste zile.
Reacţia Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a fost că, chiar şi aşa, sărbătoarea se va ţine.
„Am luat act de decizia autorităţilor. În esenţa ei, sărbătoarea nu este afectată. Sfânta Liturghie de pe 14 octombrie, ziua de prăznuire a ocrotitoarei Moldovei, va avea loc. Noi vom continua să ne organizăm pentru acei credincioşi care vor putea participa, în speţă cei din Iaşi. Îi îndemnăm pe acei pelerini care ar fi vrut să ajungă la Iaşi să folosească pentru rugăciune, pentru post, pentru o faptă bună timpul pe care l-ar fi dedicat călătoriei.”, a declarat luni seară presei Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Acesta îi îndeamnă pe credincioşi să citească Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva.