VIDEO | Eroii din spitalele româneşti: O zi fără simptome este o zi binecuvântată. „Întrebarea este când ne infectăm, nu dacă”

Tunde este mama unui băieţel de 8 ani, iar de 12 ani lucrează ca asistent medical principal la Spitalul Clinic Judeţean din Cluj. În fiecare zi, când pleacă de acasă, îşi sărută copilul pe frunte şi se gândeşte dacă aceasta este ziua în care se va îmbolnăvi.

Banyai Tunde, asistent medical principal Spitalul Judeţean Cluj: “După părerea mea, întrebarea este când ne infectăm, nu dacă.”

„Când mergeţi acasă sau cand va porniti spre lucru ce sentiment aveţi?”

„Câteodată pot zice că au un sentiment de frică, alteori zic fie ce-o fi, daca asta am ales, asta trebuie sa fie. Eu mai tare ma ingrijorez pentru familia mea, că eu şi dacă mă infectez o sa fie o forma mai uşoară, pentru că noi, cei din UPU, avem o imunitate foarte înaltă.De multe ori hainelele sunt ude, noi suntem transpiraţi, iar după fiecare pacient cu suspiciune, mergem, facem duş şi ne schimbăm în alte haine. “

O zi fără simptome este o zi binecuvântată.

„Hainele le lăsăm afara, facem duş, ne dezinfectăm şi apoi urmează îmbrăţişarea şi aşa mai departe. Până atunci nu mă ating de niciun membru al familiei. În primul rând trebuie să avem grijă de noi şi de personalul medical. Dacă ajungem în situaţia în care personalul medical se infectează, nu o să mai avem cine să aibă grijă de noi.„ 

Efectele bolii se vad dureros pe secţiile de terapie intensivă. Aici o găseşti şi pe Cristina, medic primar ATI la Spitalul Clinic Judetean din Cluj.

În urmă cu cateva zile ai fi cunoscut-o cu parul lung, astăzi însă e tunsă scurt. A fost nevoită să ia această măsură sanitara severă împreună cu alte colege. Teama ei însă nu este că o să se infecteze şi ea, ci că numărul bolnavilor va fi atât de mare încât sistemul medical va fi copleşit.

Cristina Petrişor, medic primar ATI Spitalul Judetean Cluj: „Fiecare dintre noi trebuie sa fim puternici cumva şi să ne pregătim psihologic că o să trecem prin boală. Cel mai grav este că la un moment dat o să fim copleşiţi de un număr foarte mare de bolnavi cărora să nu le  putem acorda îngrijirile de standard normale cu care suntem obisnuiţi. Populaţia să înţeleagă: dacă stă fiecare acasă şi nu are contact cu altcineva, răspândirea bolii este încetinită şi dă timp sistemului sanitar să îngrijească pacienţii şi să facă loc celorlalţi pacienţi.”

„Trebuie să recunosc că acum m-am tuns pentru că noi facem duş o dată, de două sau de trei ori înainte să ieşim din spital şi e greu. Acum două zile aveam parul lung. Majoritatea colegilor s-au tuns deja mai scurt decât de obicei ca să nu iesim uzi din spital.”

Pe lângă meseria de medic, Cristina este şi mama a doi copii. Se gândeşte serios să nu îi mai vadă pentru câteva luni. Frica să nu îşi infecteze la un moment dat copiii fără să ştie nu îi dă pace.

„Am doi copii, mai sensibili de obicei. Sunt colegi care au deja pacienţi cu coronavirus în terapiile intensive şi majoritatea se gândesc că nu se vor mai duce acasă la familii, chiar dacă asta înseamnă o luna, două sau chiar patru poate ca să fim departe. O să fie o perioadă grea şi pentru noi şi pentru populaţie.”

„Universitatea de Medicină ne-a cedat deja o parte din hotelul universităţii.