INTERVIU  Video VIDEO Experiment social în România: „Dacă ai şti că trăiesc cu HIV m-ai îmbrăţişa?”. Cum reacţionează oamenii

  • Tânăra din imagini este pozitivă. Cum a fost participarea la experiement şi atitudinea românilor faţă de ea?
  • Andreea vorbeşte, pentru MEDIAFAX, despre experimentul social şi stigmatul asupra persoanelor cu HIV sau SIDA.
  • 1 decembrie nu este doar Ziua României, ci şi Ziua Mondială de Luptă Împotriva HIV/SIDA.
Urmărește
2917 afișări
Experiment social inedit realizat de către două asociaţii pentru drepturile omului. „Dacă ai şti că trăiesc cu HIV m-ai îmbrăţişa?” - o întrebare emoţionantă care vine să conteste stigmatul şi „teama” faţă de HIV/SIDA şi persoanele pozitive.
 
 
Asociaţia NEOS şi Asociaţia HUMANE IN:DEED au realizat un experiment pentru 1 decembrie, Ziua Mondială de Luptă Împotriva HIV/SIDA.
 
 
Cum a fost experienţa de a participa la experiment? Cum i-ai simţit pe oameni? Ţi-au spus ceva cei care te-au îmbrăţişat? Dar cei care au ales doar să te privească? 
 
Mă numesc Elena-Andreea Negoi, am 33 de ani şi trăiesc cu HIV de 25 de ani. 
 
Sunt fondatoarea Asociaţiei HUMANE IN:DEED care şi-a început timid activitatea la începutul anului 2021 şi are ca misiune creşterea egalităţii de şanse, de a promova acceptarea diversităţii şi incluziunea grupurilor dezavantajate. 
 
Organizarea experimentului social a fost foarte spontan, aş spune. Totul a pornit de la o dorinţă de a mea de a face ceva diferit dedicat zilei de 1 decembrie şi a lui Cristi, gata să spună da. 
 
Experienţa din timpul experimentului m-a făcut să trec printr-o serie de trăiri, de la frică şi nelinişte la indignare, bucurie şi surprindere până la a expira uşurată. Am simţit empatia oamenilor, cât şi compasiunea lor. Oameni care îmi şopteau „îmi pare rău”, „fii puternică”, „faci o treabă grozavă”, până la „îţi mulţumesc că ai scris mesajul acesta”. De pe partea cealată, prietenii care au stat să filmeze şi să se asigure că nu vor avea loc incidente mi-au spus că au fost şi persoane care doar mă priveau sau care doar făceau poze. 
 

Cum e să trăieşti ca persoană pozitivă în România? Care sunt prejudecăţile cele mai des întâlnite despre persoane cu HIV? 

 
Pentru mine întrebarea „cum este să trăieşti cu HIV în România?” este de fapt „cum este să trăieşti cu HIV în secolul 21?”, iar răspunsul la această întrebare din partea mea este că se simte ca şi când am o boală cronică care nu este cu nimic specială şi care, datorită tratamentului îmi pot trăi viaţa făcă a fi îngrijorată de viitor sau că pot transmite virusul vreunei persoane. 
 

Care este povestea ta şi de unde vine curajul de a expune un subiect sensibil, dar vital? 

 
Relaţia mea cu HIV este una de acceptare deplină care a început în urmă cu şapte ani când am înţeles că schimbarea de paradigmă este cea care mă va face pe mine în primul rând să trec peste stigma şi prejudecăţile societăţii. 
 

Ce poate face societatea pentru a doborî stigmatul despre HIV? 

 
Societatea românească are nevoie să afle că HIV în secolul 21 se poate trata cu o pastilă sau două pe zi şi că există aşa numitul concept nedetectabil=netransmisibil care se traduce prin „VIRUSUL NU se mai transmite pe cale sexuală sau de la mamă la făt.” 
 

Ce mesaj ai pentru cei şi cele care „se tem” de persoane cu HIV sau cu SIDA? Dar pentru persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA şi sunt judecate, excluse, discriminate? 

 
Mesajul meu de încheiere este: HIV nu se ia dacă ai compasiune, respect şi bunătate faţă de cei care trăiesc cu HIV. 
Iar pentru persoanele care trăiesc cu HIV:  Dragilor, puterea şi schimbarea vine de la noi, însă pentru asta avem nevoie de o voce puternică şi la unison!
 

„Fiecare persoană care trăieşte cu HIV are o poveste”

 
Persoanele care trăiesc cu HIV sunt invizibile în România din cauza fricii oamenilor de acest diagnostic, explică Cristi Muşat, asistent social, psihoterapeut, activist pentru drepturile omului şi reprezentant Asociaţia NEOS.
 
„Tratamentul anti-HIV a evoluat foarte mult, încât în ziua de astăzi nu le mai este afectată speranţa de viaţă şi nu mai pot transmite virusul prin contact sexual neprotejat. Frica de schimbare îi determină pe oameni să creadă încă în prejudecăţi faţă de persoanele care trăiesc cu HIV. 
Fiecare persoană care trăieşte cu HIV are o poveste, plină de experienţe diverse, ca orice altă persoană obişnuită. În prezent HIV-ul nu mai este considerat ca fiind o boală, ci o simplă condiţie medicală. Stigmatizarea şi ura în schimb sunt boli ale sufletului. Este în responsabilitatea noastră a tuturor în a demonta prejudecăţile şi frica de necunoscut care ne parazitează sufletul. În urma experimentului social am rămas plăcut surprinsi de reacţia romanilor, care au fost deschişi către experienta de a îmbrăţişa o persoană cu HIV. Ne-a fost frica iniţial de violente sau jigniri, dar se pare ca romanii încă au umanitate în ei”, conchide specialistul.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici