Video VIDEO | Explozie puternică la parterul unui bloc din Iaşi / Mărturiile martorilor: ”A tremurat blocul”

  • O explozie a avut loc într-un apartament din Iaşi
  • Un bărbat a suferit arsuri de gradul 7% pe corp
  • Cel mai probabil a fost o scurgere de gaze
Urmărește
1224 afișări

O explozie puternică s-a auzit în această după masă la parterul unui bloc din Iaşi. Vecinii speriaţi de bubuitura puternică au sunat la 112. La faţa locului au venit echipaje de pompieri şi de la ambulanţă.

”Eram în bucătărie. Deodată am auzit explozia şi am văzut cum îi sare geamul de acolo. A explodat şi a tremurat blocul. Pe urmă a ieşi doamna din scară cu băiatul ei, el avea mâinile arse”, a declarat o martoră.

”Au fost preluaţi doi pacienţi. Un domn de 50 de ani cu arsuri pe pe 7% din suprafaţa corporală, arsuri de gradul 2, la nivelul feţei şi mâinilor.00.29 Şi mama lui care, nu se afla în bucătărie, ci într-o altă cameră şi a suferit un atac de panică, o doamnă de 76 de ani”, spune Diana Cimpoeşu, purtător de cuvânt SMURD Iaşi.

”La locul intervenţiei s-au deplasat 3 autospeciale de stingere, un echipaj de prim ajutor, terapie intensivă mobilă. Echipajele au constata că explozia a fost urmată de incendiu”, a declarat Silvia Bolohan, ISU Iaşi.

Bărbatul este internare în clinica de  chirurgie plastica şi arsuri. Autorităţile nu ştiu încă care este cauza exploziei.

 

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici