VIDEO Ioana Răduca şi Adrian Sârbu se luptă pentru libertate şi putere. Interviu de Ziua Libertăţii Presei, la Aleph News

Ioana Răduca, editor şef Aleph News, şi Adrian Sârbu au pornit în căutarea puterii pierdute a presei de 3 mai 2021, Ziua Internaţională a Libertăţii Presei. Peste 3 decenii de presă liberă în România.

Adrian Sârbu: „Presa este liberă”

Adrian Sârbu: Este despre noi doi, pentru că astăzi este Ziua Mondială a Libertăţii Presei. Ca să începem.

Ioana Răduca: Mogulul Adrian Sarbu.

Adrian Sârbu: Mogulul alb.

Ioana Răduca: Când Traian Băsescu a pus eticheta asta, v-a flatat, jignit?

Adrian Sârbu: Nu mi-a pus-o mie, cred că i-a pus-o lui Voiculescu, lui Vîntu. Nu eram în ţară. Conduceam o companie publică americană în care era integrat şi PRO TV şi nu eram foarte conectat cu dezbaterile dintre Voiculescu şi Băsescu, care începuseră în 2004. Cum s-au împrietenit, s-au şi urât şi de atunci a început activitatea lui Băsescu în presă. Sper că nu vorbim despre Băsescu ăsta.

Ioana Răduca: Nu ştiu, mai vedem. Până una, alta, vreau să ştiu dacă la acest moment, 2021, dacă ar fi să răspundeţi cu da sau nu în acest moment, presa este liberă?

Adrian Sârbu: Presa este liberă.

Ioana Răduca: Are putere?

Adrian Sârbu: Are atâta putere câtă vrea să aibă. Şi dacă România este liberă astăzi şi democratică, e datorită presei. Este un statment un pic poate prea solemn, dar este o realitate naturală.

Ioana Răduca: Sunt mulţi care spun că presa este în genunchi, în cel mai prost moment al ei.

Adrian Sârbu: Eu când vorbesc despre presă nu vorbesc, sa spunem, de comunitatea care trăieşte o stare de anxietate. Eu vorbesc despre acea parte a comunităţii care trăieşte cu încredere în ea însăşi şi vorbesc despre realitatea zilei de astăzi. Presa, aşa cum ştim cu toţii, este bună aunci cand ai nevoie de ea. Prin urmare, dacă politicianul vine şi îţi spune „am nevoie să mă ajuţi, mai ales că ies, că sunt în opoziţie”, înseamnă că presa este puternică. Şi dacă eu, ca jurnalist, cred în mine şi cred că ceea ce fac are rezultat, eu spun că presa este puternică. Dacă presa îşi are locul real în câmpul puterii este un alt subiect, pentru că suntem la sfârşitul unui ciclu din evoluţia democraţiei în care un număr de oameni în nişte funcţii au încercat să preia funcţia presei. Să şi-o subordoneze, să o directiveze şi, la final, să obţină efectele pe care le vor ei, adică să dicteze în ţara asta opinii, să dicteze în ţara asta tot ceea ce înseamnă, până la urmă, să zicem, libertatea. Nu s-a putut şi nu se poate.

Ioana Răduca: Aţi vorbit despre presiunea pe umerii jurnalistului. Îşi ia el câtă libertate îşi doreşte? Mulţi ziarişti spun că mai bine părăsesc presa pentru că cei mai mulţi dintre patronii de media nu sunt oameni cu care să poarte un dialog, care pun la rândul lor presiune. Presiune care de multe ori nu vine din interes jurnalistic.

Adrian Sârbu: Eu nu sunt patron de media vizavi de colegii mei. Eu sunt angajatul vostru. Eu sunt de meseria voastră pe care o fac, cinema de la 9 ani, jurnalism scris de la 15 ani, radio de la 18. Deci nu cred că este ceva în media pe care nu l-am făcut până în '90 şi din acest motiv mi-a fost foarte uşor să încep companiile pe care le-am început şi proiectele pe care le-am început în '90. Din '89, de multe ori mă gândesc că cea mai mare bucurie şi cel mai mare câştig pentru mine pe care mi l-a oferit Revoluţia nu este faptul că am devenit toţi românii liberi, ci am fost liber să îmi exercit meseria. Dacă jurnalistul este liber astăzi, este atât de liber cât vrea să fie. Este atât de puternic încât este capabil să fie în relaţie cu subiectul său pentru că, în ceea ce ne priveşte, în relaţia cu instituţia din care face parte - vorbim de jurnaliştii actualmente în Aleph - este, în definitiv, liber dar şi responsabil.

Ioana Răduca: Depinde de tine cât reuşeşti să stai în picioare. Aş vrea să ne uităm împreună pe rezultatele unui chestionar online pe care noi l-am ridicat pe site-urile ZF, Aleph News şi Mediafax şi care are nişte rezultate surprinzătoare pentru mine pe ici, pe colo. Aş vrea să ne oprim puţin la întrebarea „Cine crezi că ar trebui să se asigure că presa este stabilă din punct de vedere economic”. 34% spun că proprietarii de media. Cum vedeţi răspunsul ăsta?

Adrian Sârbu: Eu am spus, nu sunt un proprietar de media sau să considerăm, chiar dacă am fost, nu mă consider. Eu aş consolida această cifră cu cealaltă, în care se spune că, la fel de mult, jurnaliştii, 24%, ar trebui să asigure că presa este puternică şi stabilă din punct de vedere economic. Faptul că cei peste 3.000 de intervievaţi timp de o zi pe site-urile noastre care, ca grup, sunt ceea ce noi numim smarţi, faptul că ei gândesc că proprietarii de media trebuie să asigure stabilitatea economică a presei este un gând onorant şi angajant şi este, în acelaşi timp, recunoaşterea faptului că nu poate să existe altă media decât media care se bazează pe antreprenori, evident, privaţi, şi pe jurnalişti. Dacă adunam 34 cu 24, aproape 60% din cei întrebaţi spun că media este puternică dacă oamenii din media cred şi fac tot posibilul ca ea să fie puternică.

Cum arată o zi din viaţa lui Adrian Sârbu

Ioana Răduca: Apropo de asta, cum arată o zi din viaţa lui Adrian Sârbu? Care trebuie să se asigure că oamenii cu care lucrează rămân pe picioarele lor şi sunt suficient de puternici încât să îşi facă meseria?

Adrian Sârbu: Până acum câţiva ani mă trezeam cu vreo cinci, şase mii de colegi şi familiile lor. Mâncam, mă spălam pe dinţi, plecam la ceea ce unii numesc muncă. Eu consider că nu este muncă. Acum suntem doar în operaţiunea de media undeva către cinci, şase sute şi evident că nu este o diferenţă.Nu a fost o diferenţă nici când au fost cinci mii. Ceea ce face diferenţa între viaţa mea şi a altora este faptul că eu mă scol cu toate gândurile, cu toate aspiraţiile şi cu toate, sa spunem, nevoile lor şi în acelaşi timp trebuie să mă scol şi cu atâta energie pe care să o împart cu ei, să îi încurajez, să îi conving că sunt o comunitate care este binecuvântată şi care are obligaţia şi răspunderea şi norocul că poate reprezenta pe orice om care îi este cititor sau ascultător.

Ioana Răduca: Trăim prin procură fiecare.

Adrian Sârbu: Asta este ziua mea de aproape 30 de ani. După care am o listă foarte lungă, care începe cu ce îi plătesc pe oameni astăzi, care continuă cu „cum îi ajut să facă cel mai spectaculos, cel mai puternic conţinut”. „Cum reuşesc să îi ţin împreună”. „Cum reuşesc să îşi unească energiile, să le fuzioneze şi să creeze puterea unei instituţii de presă, pentru că noi despre asta vorbim. Când vorbim despre presă, vorbim despre relaţia dintre instituţiile de presă, nu vorbim despre aşa-numitul jurnalist cetăţenesc pe care fiecare îl face aşa cum vrea pe Facebook, pe Instagram, pe ce vrei tu. Pe site-uri şi bloguri. Vorbim despre o presă care există pentru cel care o citeşte sau pentru cel, să nu folosim neaparat citeşte, pentru cel care o urmăreşte.

Adrian Sârbu: „Vocea noastră este suma aspiraţiilor vocilor celor care ne urmăresc”

Ioana Răduca: Era o curiozitate. Ascultându-vă, nu pot să nu mă întreb cum faci într-o perioadă în care fiecare are un smartphone în mână, în care fiecare se consideră mega-jurnalist, cu atât de mult conţinut la dispoziţie, să creezi un trust de presă. Trebuie să fii uşor nebun să faci asta.

Adrian Sârbu: Ăsta sunt de o viaţă şi mă mândresc cu asta. Cel care are un smartphone, la fel de bine, poate să spună că este jurnalist, reporter corespondent, proprietar de instituţie media, pentru că el cu smartphone-ul sunt o instituţie media. Cu un mic detaliu. În general, el vorbeşte pentru el. Noi nu vorbim pentru noi şi când spun nu vorbim, nu ne exprimăm. Vocea noastră este suma aspiraţiilor vocilor celor care trăiesc cu noi, care ne urmăresc, care sunt spectatorii, ascultătorii şi cititorii noştri.

Ioana Răduca: Ar putea să fie contra-argument „Am canal de YouTube cu mulţi urmăritori”. Sau „Am succes nebun pe Instagram”. Oamenii care mă urmăresc şi îmi trimit mesaje constant sunt publicul meu şi eu în numele publicului meu să vorbesc.

Adrian Sârbu: În momentul acela el a devenit o instituţie de presă şi este onest să îl urmărim. Mă întrebai ce este social television. La prima vedere este televiziune. Aleph este la începuturile exprimării sale, deci îmi este incomod să spun ce va fi. Dar social television înseamnă fuziune între media tradiţională, adică televiziune, şi o comunitate socială. Noi aspirăm odata cu Aleph să creăm o comunitate a spectatorilor şi, mai mult decât a spectatorilor, a membrilor acestor comunităţi. O comunitate a publicului pe care noi îl ţintim şi pe care îl numim Smart şi o comunitate cu care să trăim. Paradoxal, televiziunea care aspiră la totală distribuţie, total reach, audienţă uriaşă, pare într -n anumit conflict şi este cu ceea ce numim social media, care este un grup limitat. Noi vom face social television pentru 500.000 de români. Înseamnă 2,5% din populaţia României oficială, de 20 de milioane. Şi, dacă avem noroc, pentru 2,5% din populaţia Europei. Aceasta este social television. Este fuziune între vechiul şi noul media care, cu noi sau fără noi, se va petrece.

Adrian Sârbu: „Avem un contract nescris cu publicul nostru”

Ioana Răduca: Din punctul dumneavoastră de vedere este absolut firesc ca un trust de presă să aibă o ideologie proprie.

Adrian Sârbu: Este necesar. Trebuie să aibă această ideologie pentru că trebuie să fii identificat (...) în momentul în care îţi foloseşti puterea venită din exprimarea acestei ideologii, pentru că ideologia îţi aduce prozeliţi, îţi aduce fani, îţi aduce spectatori. Când foloseşti această ideologie şi această putere în alte interese, îţi încalci mandatul pe care l-ai primit de la, să zicem, Dumnezeul meseriei de jurnalist.

Ioana Răduca: Cu cine te-ai putea suprapune? Interesele politice?

Adrian Sârbu: Devii propagandă şi atât. Că e fake sau real, este propagandă. Viaţa ne-a arătat foarte clar şi această lume complexă în care trăim, în zona comunicării, ne-a arătat că poţi să fii foarte de succes cu fake, poţi să fii de succes cu propagandă dacă ai forţă şi distribuţie. Dar nu poţi să fii ceea ce este presa, adică autentic. Autenticitatea, ceea ce unii numesc real news, percepţia pe care o dai că ceea ce comunici, ceea ce exprimi, ceea ce susţii este autentic, este eticheta adevăratei prese. Şi noi folosim un termen de pe vremea presei de tipar. Acum nu mai putem spune că suntem gazetari sau ziarişti, dar tot spunem. Spunem că o suntem jurnalişti, că parcă s-ar lega cu televiziunea. Sau am putea spune că suntem influenceri, mediatori, dacă ăsta nu ar fi un termen venit dintr-un univers juridic. Zicem că suntem jurnalişti şi ştim ce suntem. Reprezentanţii celui care, atunci când vrea să spună ceva, spune prin noi. Şi atunci când vrea să obţină ceva, accesul la o informaţie, imaginea adevărului, un lucru care este foarte important pentru el, ne mandatează pe noi. Şi noi nu ştim asta. Noi avem un contract nescris cu publicul nostru.

Presa vs. factorul politic. Cine este marele câştigător?

Ioana Răduca: Presa autentică despre care vorbiţi, nu doar în România, ci şi peste tot în lumea civilizată, duce lupte crunte cu factorul politic. (...) Puterea politică vrea să se extindă în detrimentul altor puteri. Adică presa. Cine este marele câştigător la această oră?

Adrian Sârbu: În câmpul puterii nu trebuie să fie un câştigător. Trebuie să fie jucători. Adică ai guvernanţii, ai justiţia. Noi nu suntem consideraţi. Noi, presa, nu suntem consideraţi oficial în Constituţie ca ceea ce spune că ar fi a patra putere de facto. Aia e presa. Important este să existe echilibrul. (...) Nu suntem acum în echilibru şi nu suntem pentru că, la un moment dat, nişte cetăţeni în ţara asta au considerat că ei se califică la a avea mai multă putere şi că ei sunt mai capabili să îşi exercite puterea în detrimentul altora. Vizavi de presă, au şi declarat în CSAT, în 2010, că presa este o vulnerabilitate la siguranţa naţională.

Ioana Răduca: De data asta nu am mai adus eu în discuţie numele lui Traian Băsescu, pentru că el a fost autorul.

Adrian Sârbu: Nu ştiu dacă doar el a fost.

Ioana Răduca: Aţi protestat.

Adrian Sârbu: Energic, deşi nu eram în ţară. Eu consider că tot ce s-a întâmplat după aceea în câmpul presei este o crimă. Atâta timp cât nişte oameni în universul unei societăţi democratice, după regulile stabilite de Constituţie, uzurpă funcţiile altor puteri - şi nu au fost cazuri numai cu Presa - să zicem, alinierea presei a fost un preambul la preluarea deciziei în justiţie. Şi noi acum tragem toate ponoasele a cinci, şase sau şapte ani de societate debalansată, care din punctul de vedere al presei a lăsat goluri foarte mari. Cel mai mare gol care s-a petrecut, care a fost produs şi care aparent nu deranja pe nimeni, a fost alungarea tinerilor din presă. Adică descurajarea celor intraţi pe piaţa muncii.

Ioana Răduca: Cine anume i-a alungat?

Adrian Sârbu: Deciziile politice luate, reacţiile radicale. Percepţia este că a fost arestat patronul X sau Y sau nu ştiu care. Nu. Deciziile luate prin intermediul Justiţiei au fost luate împotriva unor instituţii de presă şi au subminat echilibrul puterilor în stat, care ulterior s-a vazut ce generează.

Ioana Răduca: Şi spuneti că de lehamite cei mai mulţi ziarişti din perioada respectivă nu au vrut să mai facă o meserie care nu mai putea fi făcută?

Adrian Sârbu: Când demonizezi o întreagă categorie profesională care este fundamentală pentru existenţa societăţii, nu înseamnă că dacă ai demoniza o altă categorie, poate nu atât de importantă, nu ar avea efecte în societate. Dar când îi desconsideri şi aceast tip de acţiune devine practică şi filozofie...

Ioana Răduca: Asta s-a întâmplat şi cu medicii, ar putea spune cei care lucrează în breaslă. Dar cei mai mulţi nu au plecat.

Adrian Sârbu: Să fim serioşi. Câţi medici au plecat?

Ioana Răduca: 30.000.

Adrian Sârbu: Să ne întoarcem puţin la situaţia asta. Sa zicem aproape desfiinţarea instituţiilor media. Ea a generat un obicei. Sau de unde pleacă ea. Pleacă din faptul că politicianul are cea mai mare răspundere şi cel mai rapid acces şi cel mai nerestricţionat acces la putere. Astăzi poţi să fii nimeni cu acte, te înscrii într-un partid şi te asiguri că X ani ai o dregătorie acolo şi ţi-o negociază Orban. Tocmai astăzi, Orban a salutat această comunitate care suntem, jurnaliştii şi instituţiile de presă şi şi-a reînnoit sprijinul lui.

Ioana Răduca: A şi sprijinit o parte dintre redacţiile din România.

Adrian Sârbu: Asta discutăm separat. Dar de când nu a mai făcut Orban o conferinţă de presă? Când a răspuns Orban unei solicitări de interviu, şi nu mă refer la Orban persoana politică, ci Orban prototipul persoanei cu răspundere publică. O să vedem puţin mai încolo sau, dacă eşti de acord, aş vrea să punem această întrebare. Cartonul cu intrebarea despre o presă slabă. Dacă sunt de acord colegii. Şi iartă-mă, Ioana, îţi voi prelua funcţiile şi îţi voi pune eu întrebări. Haideţi să vorbim puţin despre ...

Ioana Răduca: Am mers pe ideea ca sunt o doamnă şi am întâietate.

Sondaj: O presă slabă vă expune abuzurilor puterii?

Adrian Sârbu: Zice acest chestionar dedicat spectatorilor - „O presă slabă vă expune abuzurilor puterii?” 86% spun da, mă expun, o presa slabă mă spune la abuzuri. Păi eu stau şi te întreb, deşi avem o lege a obligaţiei, cred că 544, care statuează obligaţia unei persaone într-o funcţie publică să raspundă la întrebări. Păi cine răspunde la întrebări? Ăia din opoziţie. Păi eu stau şi te întreb, că tot mi-am asumat funcţia de întrebător, păi nu este ăsta un abuz, dacă o persoană aleasă şi care are obligaţii faţă de cei care au ales-o  refuză să răspundă? Sau transmite mesaje unilaterale. Hai să scriu ceva pe Facebook. Şi mai am trei angajaţi care şterg pe toţi care mă critică. Cum poate să fie calificat acest tip de comportament care, atenţie, la prânz Cristoiu vorbea de asta, spunea că în anii 90, când un jurnalist îl intreba pe Iliescu sau pe cutare, răspundeau. Şi asta era în 2005. Chiar şi în asta se mai răspundea. Pai acum zeci, sute, mii de întrebări adresate tuturor celor care reprezintă clasa politică, cei care ne guvernează şi nu numai, răspund fără răspuns. Sau după ce expiră cele 30 de zile primeşti un raspuns în băşcălie. Cred că ăsta este un abuz şi de aceea îi spun şi lui, care a scris aici: Vreau să fii puternic, pentru că atunci când spune 86% că nu vrea o presă slabă, eu spun că nici eu nu vreau, doamnă, nici eu nu vreau. Şi în acelaşi timp, un mic detaliu, fac tot ce îmi stă în putinţă să nu fiu slab. Pentru că dacă sunt slab, voi fi slab ca reprezentant al tâu.

Ioana Răduca: Numiti abuz acest tip de comportament, de a nu răspunde la întrebări sau cum a răspuns Câţu când l-a întrebat reporterul Aleph News, despre cele 500 de milioane de euro fonduri de susţinere pentru HORECA. Răspunsul a fost. trebuie să ne vaccinăm şi dacă ne vaccinăm vom deschide aceste business-uri. Am intrebat de mere, a răspuns de pere. Dincolo de faptul că cei mai mulţi politicieni trebuie să discute cu social media, nu există sancţiuni. (...) Au fost jurnalişti care s-au încăpăţânat şi au fost procese în instanţă, dar sunt acţiuni timide. Deci cine vine la final să dea cu nuiaua? Cine îl pedepseşte pe Cîţu? Cîţu e personajul general în acest caz.

Adrian Sârbu: Într-o societate democratică, şi uite ce ne spun tot cititorii şi spectatorii noştri, „Care sunt principalii piloni pe care se sprijină o presă puternică?” Acum 30 de ani, Brucan spunea că ne trebuie 20 de ani să învăţăm democraţia. Eu cred că am învăţat o.

Ioana Răduca: A corectat pe patul de moarte, se gândea la dublu.

Adrian Sârbu: Spectatorii noştri spun într-o societate cu tradiţie democratică. Atunci când jurnalistul întreabă, cetăţeanul din funcţie publică răspunde. Spuneai că răspund prin social media. Nu. Ei se duc în alt Univers. În social media fiecare este o instituţie de presă şi în fiecare este o instituţie de propagandă în acelaşi timp, pentru că îşi exprimă propriul mesaj şi cu asta gata. În toate întrebările pe care le-am pus spectatorilor şi cititorilor noştri avem un răspuns extraordinar de încurajator. Astăzi, de ziua Libertăţii Presei. Nu este o zi a Libertăţii care i-a fost conferită presei de cineva şi, cu atât mai puţin, de vreo clasă politică în vreo ţară din lume. Eventual luată, şi sunt destule regimuri care oprimă presa. Spectatorii spun „Am încredere în voi, ăştia, trustul cum va numiţi şi voi trebuie să fiţi independenţi financiar.

Adrian Sârbu: Cum poţi să fii? Este o minune. Discutăm mai departe. Şi la fel de mult ne spune că principalii piloni sunt jurnaliştii profesionişti. Deci la întrebarea ta, „Ce facem cu aceşti cetăţeni?”, răspunsul este keep on moving. Nu ne oprim cât trăim, că de aia ne-am făcut jurnalişti. Că dacă nu voiam să ne facem jurnalişti, să luăm bătaie, să fim înjuraţi de hateri, să fim consideraţi vânduţi, etc., cum citim, orice exprimare aveam în câmpul social media beneficiază de foarte multe şi reuşite comentarii. Deci până la urmă, principalii piloni pe care se sprijină o presă puternică sunt jurnaliştii profesionişti, 34%, trusturi media independente finanţate, 25%, adică 60, şi o societate cu tradiţie democratică. Ceea ce ne reaminteşte de ce spuneam la început. Presa este ca aerul. Când nu îl ai, atunci ai nevoie de el. Presa este bună când ai nevoie de ea şi spectatorul nostru spune: dacă te-ai băgat în treaba asta, eu am încredere în tine, atâta timp cât mi-ai oferit-o, cultivat-o. Am încredere în Autoritatea afirmaţiilor tale şi acurateţea informaţiilor pe care mi le dai şi eu te susţin, că tu trebuie să fii principalul pilon al propriei tale instituţii. Pentru mine asta se traduce foarte simplu. De ce nu ne dă Guvernul?

Ioana Răduca: Guvernul a dat.

Adrian Sârbu: De ce nu ne dă Parlamentul? Nu ne-a dat şi nici nu o să ne dea nimic. De ce? Pentru că în acest ansamblu, în acest echilibru fragil al unei societăţi democratice, politicianul ca persoană, ca organizaţie ca partid sau ca instituţie şi în interese, există o presă puternică pentru că acel câine latră şi muşcă. (...) Să nu ne aşteptăm că Libertatea presei ne-o dă cineva. Ne-o luăm, o susţinem, o apărăm. Noi ne-o extindem, dacă poţi vorbi despre extindere de libertate. Libertatea este un dat şi nu are cantitate. Este sau nu este. Felul în care un cetăţean care abuzează - vorbim despre un politician că ne este simplu să ne legăm de politicieni, că ei au puterea. Când abuzează trebuie să găsim mecanisme pentru ca aceşti cetăţeni să nu mai abuzeze. Ce înseamnă că îl tragem la răspundere? Să nu mai abuzeze. Cum? Îl facem de ruşine.

Ioana Răduca: Nu aţi observat ce obraz gros au politicienii?

Adrian Sârbu: Evident. Dar mă refer la orice persoană în poziţie publică. Este o Schimbare la Faţă paradoxală. Este un om de pe stradă normal, îl pui în funcţie publică. Cetăţeanul ăsta crede în foarte scurt timp că este proprietarul funcţiei şi consideră că el trebuie să funcţioneze după principiile interesului personal. Niciodată. Este vorba de interesul public. Şi atunci există forme prin care îl amendezi. Spui: „Au fost jurnalişti care au reuşit”. Nu îmi răspunde azi, îl caut mâine. Nu răspunde mâine. îl caut poimâine şi îl avertizez că l-am căutat. Este o aberaţie a muncii şi activităţii noastre care aproape nu mai este discutată, dar este aberaţie. L-am căutat şi nu răspunde, nu îl mai caut. Nu! Îl cauţi şi mâine, şi poimâine. Îi spun public că l-am căutat pentru că astea sunt uneltele mele. Eu nu am la dispoziţie Poliţia, să mă duc după el să îl arestez.

Ioana Răduca: Pot să fiu picătura chinezească.

Încrederea în politicieni - 1%

Ioana Răduca: Aş vrea să ne uităm foarte în detaliu la răspunsurile primite în chestionarul online legat de încredere. Îmi place foarte mult rezultatul acestui chestionar, nu doar pentru că ne plaseaza pe noi, jurnaliştii, pe picior de egalitate, aş spune, cu antreprenorii, dar şi pentru că am văzut că  politicienii au doar 1% încredere acordată în acest chestionar. Sancţiunea. Când spun că nu mai dau doi bani pe tine,...

Adrian Sârbu: Din păcate nu este reflectată şi în echilibrul puterilor în România, în societate.

Ioana Răduca: Nu poţi să nu te întrebi cum faci distincţia în condiţiile în care la noi lucrurile s-au amestecat. Avem patroni de media care fac politică. Jurnalişti care sunt fie oameni politici, fie servesc interese care nu sunt ale presei. Este un ghiveci profesional. Eu, dacă sunt un cetăţean de bună credinţă, cum să mai aleg unde investesc încredere?

Adrian Sârbu: Investesc încredere în ăla care se remarcă în relaţia cu mine. Pentru că până la urmă, cursa pentru încredere este o cursă, o competiţie. Dacă eu operez în câmpul puterii, într-o democraţie, trebuie să conving pe cel care votează - şi nu vorbim doar despre votul electoral, ci de votul de încredere. Trebuie să îl conving că sunt de încredere, autentic. Noi am sondat un grup din societatea românească, adică cititorii şi spectatorii noştri, Aleph, Mediafax, Ziarul Financiar, care sunt educaţi şi material suficienţi. Când ei îţi spun că au încredere în tine, înseamnă ca au recunoscut efortul tău de a te relaţiona cu ei într-un singur mod. Undele prin care noi comunicăm, aceste unde ale încrederii. Şi dacă ei recunosc că ăştia suntem, ne uităm puţin şi vedem politician - 1%. Este îngrijorător pentru că în ţara asta deciziile care determină viaţa noastră sunt luate astăzi, din păcate, în foarte mare măsură, de politicieni. Inclusiv deciziile care privesc securitatea economică a României. Aici este mult mai grav. Că degeaba ai încredere în antreprenor,  când antreprenorul este privat de dreptul său de a se exprima. Aveam caz foarte clar, această mascaradă cu cârciumile. Sunt nişte cârciumari nenorociţi, fac ei bani. Vorbim despre sute de mii de oameni care au rămas pe drumuri.

Ioana Răduca: Şi industriile conexe.

Adrian Sârbu: Toată industria asta a ospitalităţii. Este vorba despre sute de mii de oameni şi antreprenori. Este mai uşor să fii antreprenor în ospitalitate dacă nu te-ai născut cu banii acasă. Păi când ăştia iau decizia asupra noastră, noi degeaba avem încrederea oameniilor, să zic, încrederea publicului, dacă nu ne putem exercita în ultimă instanţă o anumită funcţie în câmpul puterii. De ce? O sa îţi explic mai târziu, că am vorbit cam mult.

Ioana Răduca: Totuşi, 34% poate fi acea picătură chinezească pentru acei 1%.

Adrian Sârbu:  Atunci când picătura chinezească este generată de un miliard de chinezi. Glumim. Unde este anomalia foarte serioasă pe care o citim în acest sondaj? Spectatorii noştri, cei care au răspuns, sunt foarte generoşi cu noi. V-am acordat încredere, faceşi-vă meseria. Eu m-aş întoarce să îi întreb: Vă îndepliniţi obligaţia pe care o aveţi faţă de societate? Şi vă pun două întrebări. Antreprenori români, ce instituţii de media româneşti în care aveţi încredere aţi sprijinit? Antreprenori români, care e foarte clar, evident, reprezentaţi coloana vertebrală a economiei româneşti. Nu înseamnă că reprezentaţi masa. Jumătate din economia românească sunt antreprenori români. De ce lăsaţi ca 1% din oameni, purtătorii de încredere, să ia 90% din deciziile care vă privesc viaţa? Am avut discuţii cu antreprenori din ziua în care am înfiinţat Ziarul Financiar şi continuă. Nu ne băgăm.

Ioana Răduca: Este treaba Guvernului.

Adrian Sârbu: Nu este vorba despre faptul că este o chestiune de patriotism şi de spirit de conservare a comunităţii antreprenoriale.

Că aceşti antreprenori care reprezintă 36% din încrederea spectatorilor noştri angajează jumătate din forţa de muncă din România. Două sau trei milioane. Este vorba de altceva. De refuzul lor de a se implica în câmpul puterii. Şi atât timp cât nu vom inova, şi aici vine presa, dacă nu vom susţine şi nu vom inova în societatea românească felul în care se accede la deciziile politice şi nu vom încuraja oameni serioşi să preia administrarea acestei ţări, suntem unde suntem. Avem sentimentul că presa este puternică, dar nu este puternică pentru că nu se simte puternică. Atunci când vrea să se simtă puternică, este puternică.

Presa este subfinanţată intenţionat. De ce? Păi dacă eu te urăsc pe tine, că tu mă dai în gât că nu ştiu ce am făcut, că ma critici, că nu vorbesc cu tine, pai de ce când eu am acces la bani, am acces la legislaţie care generează, de ce să nu folosesc banii ăia în interes? Cum? Uite că s-a lăudat Orban pe Facebook. Ia uite ce fapte mari am facut anul trecut. A dat o şpagă de 4 milioane de RON pe lună, vreo 10 luni, spunând că este o măsură în sprijinul presei. Nu a fost nicio măsură în sprijinul presei. Campania de comunicare a fost o fraudă ca să nu intre prin DNA. Dacă atunci aceşti oameni ar fi fost măcar de bună credinţă, nu înţelepţi, măcar de bună credinţă, în primul rând că poate era mult mai bine ca banii ăştia să meargă la ATI-uri. Dădeai 4 milioane de RON pe lună, cred că atât s-a dat, mai făceai câteva paturi de ATI şi nu mai auzeai pe tot felul de impostori că fac ei paturi de azi pe mâine. Mulţumesc, domnule Orban, bine că ţi-ai amintit de noi. Nu să îţi ajuţi prietenii din presă sau ăia pe care vrei să îi cumperi.

Ioana Răduca: A fost o mită guvernamentală.

Adrian Sârbu: Clară. Mită a Guvernului Orban. Au dat o lege, legea stării de urgenţă. Puteau să facă orice cu banii. Şi ce au facut? Voiai să sprijini presa? Foarte bine. Era o singură regulă. Două, dar una venea din cealaltă. Câţi angajaţi ai, Ioana Răduca? Ai 3. Îţi dau atâta din bani ca să îi ţii în viaţă pe amărâţii ăştia şi îţi mai dau la fiecare angajat nou încă atâta. Şi a doua măsură, subordonată ăsteia, daca îmi arăţi că investeşti în trainingul lor şi iei copii tineri sau pe oricine şi îi faci jurnalişti, cu respectarea deontologiei profesionale, uite, îţi mai dau nişte bani.

Ioana Răduca: Este ceva mai rău decât politicienii. Felul în care curge timpul.

Adrian Sârbu: Nu putem să ne luptăm cu el.

Aleph News, un proiect care nu poate fi copiat

Ioana Răduca: Mai avem 30 de secunde. După ce aţi creionat acest tablou al realităţii în care ne aflăm, de ce mai credeţi că poate reuşim cu un proiect ca Aleph News, să facem altfel de presă?

Adrian Sârbu: Pentru mine nu există în viaţă decât proiecte reuşite. Eu nu îmi imaginez un proiect care să eşueze şi până acum nu mi s-a întâmplat. Şi nu am niciun moment să cred că acest proiect, care este o ipostază a unei instituţii media din 2021, nu va reuşi. Nu am niciun fel de dubiu că nu va reuşi. Dacă este greu, este foarte greu. Dar de aia ne-am apucat. Dacă era uşor se apucau alţii, care sunt în spatele nostru şi care au copiat din vechile mele proiecte ce au reuşit ei.

Acest proiect nu poate fi copiat o vreme. Nu mă compar cu Elon Musk, dar aşa cum maşina Tesla este greu de copiat şi de marii producatori ... Omul a avut un lucru pe care noi nu îl avem. Sprijin financiar. Sau resurse financiare. Noi trebuie să aducem acest proiect la succes, investim mai mult din energia noastră.

Ioana Răduca: Deci de asta nu plecaţi într-o vacanţă, liniştit, în vreo insulă exotică şi vă încăpăţânaţi pentru un proiect în care nu are încredere toată lumea.

Adrian Sârbu: Eu am încredere în acest proiect, la fel cum am încredere în România. Noi facem media pentru români, în limba română. Cum să nu am încredere în Romania? Am încredere în puterea presei? Da. Câtă va fi puterea presei? Câtă va dori şi va putea presa să impuna. Cel mai important lucru este darul extraordinar pe care noi l-am primit. Noi de două zile vorbim despre ideea de sacrificiu. Că suntem mai mult sau mai puţin religioşi. Păi noi am primit Libertatea. De la cine? De la cei care s-au sacrificat. Au vrut să se sacrifice? Cred că nu, că ar fi vrut şi această libertate. Dar uite că în această istorie unii s-au sacrificat şi alţii au rămas.

Ioana Răduca: Trebuie să nu ne batem joc de acest cadou frumos care se numeşte Libertate, în primul rând de această libertate de expresie. Să nu ne batem joc de legitimaţiile noastre şi voi să nu vă bateţi joc de timpul pe care îl aveţi cu fake news şi fake press!

Dacă vrei să ştii cine şi de ce ţi-a subminat libertatea atunci când CSAT a declarat, în 2010, presa drept vulnerabilitate la adresa siguranţei naţionale...

Dacă vrei să ştii dacă e bine să iubeşti sau să urăşti jurnaliştii şi instituţiile de presă...

Dacă vrei să ştii cine te va reprezenta în viitor, la masa puterii din România şi din lume, unde se vor lua decizii despre viaţa şi libertatea ta...

Intră împreună cu ei, în câmpul de luptă al puterii şi vei afla de ce: „Gândesc liber! Îţi dau puterea”. Luni, 3 mai, de la ora 20:00, la Aleph News.