Prima pagină » Social » Modificări în CIRCULAŢIA METROULUI pe timpul mitingului PSD. Metrorex închide staţia de la Piaţa Victoriei

Modificări în CIRCULAŢIA METROULUI pe timpul mitingului PSD. Metrorex închide staţia de la Piaţa Victoriei

Metrorex a anunţat că, începând cu ora 20.00, staţia de metrou Piaţa Victoriei va fi închisă, decizia fiind luată la nivelul Direcţiei Generale de Monitorizare a Ordinii Publice.
Modificări în CIRCULAŢIA METROULUI pe timpul mitingului PSD. Metrorex închide staţia de la Piaţa Victoriei

„Metrorex informează că, la nivelul Direcţiei Generale de Monitorizare a Ordinii Publice, din care fac parte toate instituţiile cu abilităţi în asigurarea ordinii publice, s-a decis ca, astăzi, 9 iunie a.c., începând cu ora 20.00 staţia Piaţa Victoriei sa fie închisă”, reiese dintr-o informare transmisă de Metrorex.

Potrivit sursei citate, închiderea staţiei presupune interzicerea accesului călătorilor în subteran şi trecerea trenurilor prin această staţie fără oprire.

Staţia se va redeschide la solicitarea instituţiilor abilitate.

Măsura a fost luată pentru siguranţa călătorilor, în contextul în care Piaţa Victoriei este blocată de manifestanţii care participă la protestul PSD faţă de abuzurile din justiţie.