Prima pagină » Cultură-Media » Dana Budeanu este vizată de un dosar penal. Procurorii ştiu doar fapta, nu şi autorul

Dana Budeanu este vizată de un dosar penal. Procurorii ştiu doar fapta, nu şi autorul

Dana Budeanu este vizată de un dosar penal. Procurorii ştiu doar fapta, nu şi autorul
Mihaela Gidei
12 iun. 2020, 12:05, Social

UPDATE: Dana Budeanu nu a putut fi contactată – nici telefonic, nici prin mesaje – pentru a formula o reacţie cu privire la acest subiect.

Dana Budeanu este vizată de un dosar penal. Procurorii au deschis un dosar după ce mai multe persoane au depus o plângere.

Momentan, Dana Budeanu nu este acuzată, deoarece se fac cercetări „in rem”, adică pentru fapte, a confirmat Călin Radu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1.

Fapta cercetată este instigare publică la violenţă. Plângerile au fost depuse după ce Dana Budeanu a spus, într-un videoclip, că femeile ar trebui lovite.

Un alt vlogger acuzat de astfel de fapte este Colo. Tânărul a stat o noapte în închisoare pentru că, într-o filmare spunea că minorele care se îmbracă sumar trebuie violate. Ulterior, el a fost plasat sub control judiciar şi nu are voie să mai stea pe Instagram sau pe Youtube.