Potrivit legii, cei care au încasat ilegal indemnizaţiile de la stat, sub formă de alocaţie de stat, de creşterea a copilului, ajutor social sau alocaţie pentru susţinerea familiei, sunt nevoiţi să le înapoieze Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Sociale (AJPIS) Olt.
Reprezentanţii AJPIS Olt au declarat miercuri că în topul datornicilor primul loc este ocupat de un beneficiar de prestaţii sociale care are de returnat statului 22.321 lei. Pe locul doi se situează un beneficiar de prestaţii sociale care are de returnat 17.194 lei. Urmează un beneficiar, cu o datorie de 9.431 lei şi un altul cu 6.587 de lei. Locul cinci este ocupat de un beneficiar de prestaţii sociale care are de returnat statului 5.889 de lei.
„În anul 2016 au fost transmise spre executare silită la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) un număr de 1.094 decizii de debit pentru beneficiarii de prestaţii sociale. Suma totală a debitelor comunicate spre executare este de 584.059 lei”, a declarat directorul executiv al AJPIS Olt, Ileana Ghiţă.
Dacă persoanele beneficiază în continuare de prestaţii sociale, sumele se opresc din aceste drepturi. În cazul în care beneficiarii ilegali de sprijin din partea statului vor refuza să plătească aceste sume, AJPIS va trimite listele cu debitorii la Fisc, care va continua demersurile pentru a recupera banii, după ce datornicii au avut la dispoziţie, potrivit legii, şase luni pentru a returna sumele provenite de la bugetul statului, fără a plăti dobânzi şi penalităţi.
„După împlinirea acestui termen, automat se începe calculul de dobânzi şi penalităţi, se înaintează titlul executoriu la ANAF, care începe executarea propriu-zisă”, a mai precizat Ileana Ghiţă.