Coronavirus. Nu mai sunt locuri la ATI în Bucureşti. Cinci pacienţi Covid, transferaţi la Iaşi

Publicat: 19 11. 2020, 14:14
Actualizat: 19 11. 2020, 14:23

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi, Carmen Dorobăţ, a anunţat că cinci pacienţi vor fi transferaţi de la Bucureşti la Iaşi. Aceştia vor fi transportaţi cu un avion militar.

„În cursul zilei de astăzi (joi-n.r.), alţi cinci pacienţi de terapie intensivă vor veni de la Bucureşti spre Iaşi şi doi dintre ei vor fi preluaţi în secţia de Terapie Intensivă de la Leţcani”, a declarat Carmen Dorobăţ.

Potrivit acesteia, spitalul a mai primit şase pacienţi de la Spitalul din Piatra Neamţ, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după incendiul care a afectat secţia ATI a spitalului din judeţul Neamţ.

Aşa cum se ştie, în noapte de sâmbătă spre duminică, am primit şase pacienţi de la Spitalul Judeţean Neamţ. Din nefericire, am pierdut un pacient. Alţi cinci se află în continuare în îngrijirea echipei de terapie intensivă de la spitalul mobil de la Leţcani”, a adăugat Dorobăţ.