Universitatea Craiova a remizat cu Hapoel Beer Sheva în play off-ul Conference League. Oltenii au dominat şi în 10 oameni
Ultima ocazie a primei reprize a aparţinut tot gazdelor, Raul Silva reluând cu capul pe lângă poartă mingea centrată de Hanca.
La pauză, Universitatea a rămas în 10 oameni, după ce Papp a fost eliminat.
Ofensiva elevilor lui Mirel Rădoi a continuat şi după pauză, însă fără rezultat pe tabela de marcaj, Baiaram şi Creţu fiind aproape de deschiderea scorului.
Au făcut-o oaspeţii, în minutul 70, după o fază la care Lazar a respins în primă fază, însă Hatuel a fost la locul potrivit şi a marcat cu capul din faţa porţii.
Egalarea a venit dintr-o lovitură de pedeapsă transformată de Ivan, în minutul 75, după ce Creţu a fost faultat în careu provocând eliminarea lui Elhamend.
Finalul de meci le-a aparţinut tot craiovenilor, aceştia trecând pe lângă victorie, după o intervenţie de efect a portarului advers, în minutele suplimentare de joc.
Returul se va juca peste o săptămână, la Netanya.