VIDEO Rusia a lansat un nou atac la graniţa României. Locuitorii din Tulcea au urmărit exploziile din portul ucrainean Izmail / Prima reacţie a preşedintelui
Ciucă: Intenţia Rusiei, să intimideze ţările vecine
„Rusia a atacat din nou portul Ismail. Şi de această dată, intenţia Rusiei a fost să lezeze capacitatea de export a Ucrainei şi să intimideze ţările vecine. Condamnăm aceste noi atacuri pline de cruzime care au vizat ţinte civile, atacuri care destabilizează aprovizionarea cu hrană a mai multor ţări, punând în grav pericol securitatea alimentară mondială. Cerealele ucrainene sunt aşteptate în multe colţuri ale lumii, precum Africa, Orientul Mijlociu sau Asia de Sud”, a transmis Nicolae Ciucă.
Prima reacţie a preşedintelui Klaus Iohannis
„Atacurile continue ale Rusiei împotriva infrastructurii civile de pe Dunăre, în apropierea României, sunt inacceptabile. Acestea sunt crime de război şi continuă să afecteze capacitatea Ucrainei de a-şi trimite produsele alimentare către cei care au nevoie, în lume”, a scris preşedintele Klaus Iohannis pe Twitter.
ŞTIREA INIŢIALĂ
În portul Izmail au fost atacate cu drone kamikaze Shahed un depozit de cereale, unul de combustibil şi infrastructura portuară, informează Monitorul Apărării şi Securităţii.
Atacul a survenit după ce mai multe nave comerciale au trecut ieri de blocada rusă şi au intrat pe Dunăre pentru a continua exporturile de cereale ucrainene.
Rusia a mai atacat noaptea trecută şi capitala Kiev, alături de oraşul Odesa.
Primul atac rusesc de la graniţa noastră a avut loc în dimineaţa zilei de 24 iulie, când porturile Reni şi Izmail au fost atacate, iar o navă românească a fost avariată.