Măicuţele din Galaţi şi Brăila confecţionează măşti pe care le oferă credincioşilor şi spitalelor
Măştile de protecţie sunt confecţionate la mănăstirile din Adam, Tudor Vladmirescu, Buciumeni şi Lacu Sărat. Acestea sunt oferite spitalelor din Galaţi şi Brăila, dar şi credincioşilor aflaţi în carantină din cauza epidemiei de COVID-19. Măştile confecţionate de măicuţe sunt puse în pachetele distribuite de preoţi în aceste zile.
„Daruri pascale – măşti de protecţie şi produse tradiţionale de la Sfintele mănăstiri În cadrul unui program iniţiat de Chirirahul Dunării de Jos, Sfintele mănăstiri Adormirea Maicii Domnului – Adam, Sf. Pantelimon- Lacu Sărat, Adormirea Maicii Domnului – Tudor Vladimirescu şi Sfânta Treime – Buciumeni oferă 2000 de măşti de protecţie pentru spitale şi persoanele aflate în carantină la Galaţi şi Brăila. La aceeaşi masă pascală se vor oferi şi produse tradiţionale, constând în cozonaci, ouă roşii şi alte daruri de suflet, în condiţii de distanţă doar fizică, spre binele şi sănătatea noastră”, au anunţat reprezentanţii Arhiepiscopiei Dunărea de Jos.
Arhiepiscopia Dunării de Jos a oferit ajutoare în valoare de 200.000 de euro nevoiaşilor, bătrânilor şi persoanelor izolate la domiciliu din cauza virusului COVID-19. De la debutul epidemiei, preoţii şi ajutoarele lor au împărţit, în special, alimente şi obiecte igienico-sanitare şi religioase. Cele mai multe daruri au fost duse direct la domiciliul beneficiarilor din cauza restricţiilor de circulaţie.
SURSĂ: Arhiepiscopia Dunării de Jos