VIDEO Un pui de urs, ajutat de ursoaică, a reuşit să „fure” o cameră de monitorizare a faunei din Piatra Craiului

  • Puiul de urs care recent fusese filmat în timp ce trăgea de o cameră de monitorizare a faunei din Piatra Craiului a recidivat.
  • Animalul s-a întors şi, ajutat de ursoaică, a reuşit să smulgă camera din locul în care era montată. Ursuleţul s-a jucat cu aparatul şi apoi l-a abandonat în zăpadă.
Urmărește
847 afișări
Imaginea articolului VIDEO Un pui de urs, ajutat de ursoaică, a reuşit să „fure” o cameră de monitorizare a faunei din Piatra Craiului

VIDEO Un pui de urs, ajutat de ursoaică, a reuşit să „fure” o cameră de monitorizare a faunei din Piatra Craiului

Imaginile amuzante cu puiul de urs şi cu ursoaica au fost postate pe Facebook de reprezentanţii Romsilva, compania care administrează rezervaţia naturală Piatra Craiului. Urşii reuşesc să desprindă camera de pe suport şi apoi o tăvălesc prin zăpadă.

„Vă amintiţi de caraghiosul ăsta blănos? Exact! E acelaşi năzdrăvan care încerca acum câteva zile să reaşeze camera de monitorizare din Parcul National Piatra Craiului şi nu s-a lăsat până nu i-a ieşit. După multe insistente, înregistrate şi de aparat, ajutat şi de mama lui, ursuleţul a reuşit sa rupă urechile de plastic prin care era trecută chinga ce ţinea camera de monitorizare. Apoi, a deschis-o şi a aruncat-o în zăpadă, satisfăcut că a câştigat această provocare...personală. Din fericire, colegii noştri de la parc au recuperat camera şi au constatat bucuroşi că, după curăţare şi uscare, este din nou funcţională. A trecut prin multe, săraca”, au povestit cei de la Romsilva.

Potrivit reprezentanţilor Romsilva, România are una dintre cele mai dezvoltate populaţii de urs din Europa. În Parcul National Piatra Craiuluii fauna este strict protejată. Acest parc are o suprafaţă de 14.800 de hectare în judeţele Braşov şi Argeş, din care 10.860 de hectare sunt păduri.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici