„Astăzi (duminică, începând cu ora 00.00, pe parcursul mai multor ore, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) au desfăşurat o acţiune în zona Centrului Vechi din Capitală, pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică, în vederea prevenirii şi combaterii faptelor de natură contravenţională şi penală, precum şi pentru asigurarea unui climat de normalitate”, anunţă DGPMB.
Acţiunea organizată de poliţişti din cadrul Poliţiei Sectorului 3, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Sectoarelor 1-6, ai Brigăzii Rutiere şi ai Serviciului Poliţie Canină, a vizat în principal asigurarea unui climat de siguranţă publică, a unui climat de normalitate.
„În cadrul acţiunii au fost aplicate 35 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 45.000 de lei., pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 republicată, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, precum şi pentru nerespetarea prevederilor O.U.G. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice”, anunţă sursa citată.
De asemenea, poliţiştii au reţinut două certificate de înmatriculare.
Acţiunea a beneficiat şi de sprijinul reprezentanţilor din cadrul Direcţiei Generale a Jandarmeriei Bucureşti, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, Autorităţii Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti.