Miercuri dimineaţă, tânărul a plecat de acasă spre o stână din zona localităţii gălăţene Pechea, iar de acolo cu o căruţă trasă de cal spre satului Suhurului, pe viscol puternic. Pentru că vântul sufla cu putere, spulberând zăpada, bărbatul nu a mai reuşit să se orienteze şi s-a rătăcit.
„Din cauza viscolului puternic, nu a mai reuşit să se orienteze, a deshămat calul şi a continuat drumul o vreme călare, dar a înaintat circa 20 de kilometri în direcţia opusă. Un timp, a păstrat legatura cu rudele, telefonic, dând o serie de indicii (fântâna cu cumpănă etc), până la descărcarea mobilului. După semnalarea dispariţiei de către rude, la nivelul judeţului Galaţi s-au mobilizat echipele de căutare, formate din pompieri cu şenilate, voluntari şi pădurarul care cunoştea zona vizată. După aproximativ 10 ore, în care salvatorii l-au căutat în condiţii de vreme severă, cu viscol puternic şi temperaturi scăzute, tânărul a fost găsit, în viaţă, la o altă stână din zonă. Bărbatul a fost consultat de echipajul medical al ambulanţei, fără a fi probleme”, se arată într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.
La nivelul ţării, în ultimele 24 de ore, au avut loc peste 9.000 de astfel de intervenţii, anunţă Ministerul de Interne.
„În ultimele 24 de ore, la nivel naţional au fost efectuate 9.014 intervenţii medicale de către SMURD şi serviciile de ambulanţă, din care 278 pentru gravide şi 164 pentru persoane dializate. În judeţele vizate de avertizările meteorologice, Ministerul Afacerilor Interne a acţionat cu 5.475 angajaţi (1.517-IGPR, 1.246-IGSU, 2.354-IGJR, 358-IGPF) cu 1.462 mijloace (836-IGPR, 234-IGSU, 256-IGJR, 136-IGPF). Pe parcursul zilei de 11 ianuarie, Ministerul Apărării Naţionale a executat 7 misiuni pentru deszăpezire cu 142 militari şi 10 mijloace tehnice în municipiul Bucureşti şi în judeţul Tulcea.”, se arată într-o informare a Ministerului de Interne.
Potrivit sursei citate, vineri, 12 ianuarie, cursurile vor rămâne suspendate, din cauza vremii, în Capitală şi alte 11 judeţe: Ialomiţa (cu excepţia grădiniţelor cu program prelungit din municipiile Slobozia, Urziceni şi Feteşti), Brăila, Buzău, Dâmboviţa, Călăraşi, Constanţa, Giurgiu, Ilfov, Maramureş, Tulcea şi Vrancea.
Citeşte şi: Sute de cazuri ajunse la urgenţa spitalului judeţean din Constanţa, în ultimele 24 de ore
Citeşte şi: FOTO La Arad, îngheţul a avariat câteva sute de contoare de apă şi zeci de instalaţii interioare
Citeşte şi: CSM, despre modificarea legii răspunderii magistraţilor: Orice iniţiativă legislativă, inoportună
Citeşte şi: Cei trei turişti sârbi rătăciţi în staţiunea Semenic din judeţul Caraş-Severin au fost găsiţi
Citeşte şi: Traficul rutier este oprit pe A2, pe tronsonul Fundulea – Lehliu-Gară/ S-a redeschis tronsonul Feteşti – Cernavodă al autostrăzii A2 şi tronsonul Ovidiu-Agigea al A4
Citeşte şi: Incendiu la o clădire din Capitală, 11 animale ale Circului Globus au murit, printre care doi tigri/ Circul Globus: Discutăm cu cei de la Grădina Zoologică pentru a muta animalele salvate