Propunerea unui deputat jamaican: Bob Marley, celebrul cântăreţ reggae, să fie numit erou naţional

Publicat: 01 06. 2022, 16:24
Actualizat: 01 06. 2022, 16:26

Un deputat jamaican a iniţiat un proiect prin care vrea să îl numească erou naţional pe cântăreţul reggae Bob Marley. Propunerea vine în contextul în care ţările din Caraibe încearcă să se distanţeze de trecutul lor colonial.

Propunerea deputatei Lisa Hanna ar face din celebrul cântăreţ un erou naţional, un titlu deţinut deja de şapte jamaicani, inclusiv de liderul naţionalist negru Marcus Garvey şi de primul prim-ministru al naţiunii, Alexander Bustamante.

Propunerea vine la câteva luni după ce Barbados a acordat un titlu similar cântăreţei pop Rihanna în timpul unei ceremonii din noiembrie. În cadrul ceremoniei Barbados a rupt legăturile cu monarhia britanică şi a creat o republică, un proces pe care Jamaica îl are în vedere şi ea.

„Bob Marley merită această recunoaştere pentru că a trăit o viaţă foarte scurtă care a transformat gândirea oamenilor din întreaga lume”, a declarat Hanna pentru Reuters.

Nu se ştie când va vota parlamentul propunerea. Hanna speră că proiectul va fi aprobat până pe 6 august când va fi cea de-a 60-a aniversare a independenţei ţării.

Bob Marley s-a născut în 1945, dintr-un tată englez alb şi o mamă jamaicană de culoare.

La vârsta de 12 ani, s-a mutat în Trench Town din Kingston, unde, împreună cu muzicienii Bunny Wailer şi Peter Tosh, a dezvoltat ceea ce avea să devină un sunet reggae recunoscut la nivel mondial. Marley a murit în 1981 din cauza melanomului, o formă de cancer de piele.