Potrivit anchetatorilor, Dorin Latu, în vârstă de 36 de ani, a recurs l-a acest gest deranjat de faptul că vecinul său, Ion Bejan, îl dăduse afară din casă.
Cei doi au băut împreună, după care Latu a pus mâna pe o sapă şi l-a lovit de mai multe ori în cap pe vecinul său. Bejan a murit în scurt timp, cadavrul acestuia fiind târât într-o cameră din locuinţa lui Dorin Latu.
La o zi de la tragedie, latu şi-a îngropat victima în faţa propriei case. După o lună, tânărul s-a prezentat la poliţia din municipiul Huşi pentru a-şi recunoaşte fapta.
Dorin Latu a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, fiind cercetat pentru omor calificat. El riscă până la 25 de ani de închisoare.