Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Sibiu, Elena Welter, în microbuzul care s-a răsturnat, cel mai probabil din cauza vitezei neadaptate, se aflau opt persoane, patru fiind rănite.
„Accidentul s-a produs pe DN 14, la ieşirea din Târnava spre Copşa Mică, posibil pe fondul vitezei neadaptate în curbă la stânga. Şoferul de 31 de ani, din Covasna, conducea un microbuz de 8+1 locuri spre Sibiu şi a pierdut controlul direcţiei, răsturnându-se pe sensul opus. În microbuz se aflau 8 pasageri plus şoferul”, a spus Welter.
Cristina Criveanu, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, a spus că patru pasageri au fost transportaţi la Spitalul di Mediaş, în stare stabilă, cu traumatisme.
Traficul pe DN 14, în zona producerii accidentului se desfăşoară alternativ, pe un sens, până la efectuarea cercetărilor.