Prima pagină » Social » Guvernul acordă ajutoare de urgenţă pentru familiile cu gospodăriile distruse de tornadă

Guvernul acordă ajutoare de urgenţă pentru familiile cu gospodăriile distruse de tornadă

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, miercuri, că Guvernul va acorda ajutoare de urgenţă pentru familiile din localităţile Dragalina şi Perişorul ale căror locuinţe au fost distruse de tornadă.
Guvernul acordă ajutoare de urgenţă pentru familiile cu gospodăriile distruse de tornadă
Diana Grigore
08 mai 2019, 16:39, Social

„În şedinţa de astăzi vom acorda ajutoare de urgenţă pentru familiile din localităţile Dragalina şi Perişorul ale căror locuinţe şi gospodării au fost distruse de tornada produsă în urmă cu câteva zile. Oamenii trebuie să ştie că se pot baza pe sprijinul autorităţilor atunci când au nevoie. În acelaşi timp vreau să felicit autorităţile pentru implicarea lor şi pentru promptitudinea de care au dat dovadă”, a anunţat Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.

Premierul a afirmat că autorităţile trebuie să fie pregătite pentru a interveni în astfel de urgenţe.

„Aş vrea să mulţumesc tuturor forţelor de intervenţie care au fost în misiune în ultimele zile pentru a îi ajuta pe oamenii ale căror gospodării şi comunităţi au fost afectate de fenomenele meteo extreme, vă rog dragi colegi să fim în continuare pregătiţi pentru intervenţii prompte dacă va fi nevoie, precum şi de a acorda sprijinul special astfel încât oamenii să poată depăşi situaţiile dificile prin care trec”, a conchis Dăncilă.

Potrivit declaraţiei făcute pentru MEDIAFAX a ministrului Muncii, Marius Budăi, Guvernul nu va acorda despăgubiri, ci bani pentru evitarea excluziunii sociale.

Peste 10 case au rămas fără acoperişuri din cauza unei tornade extrem de violente care s-a format, marţi, în judeţul Călăraşi, în zona localităţii Drajna.