- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Vine primăvara şi la Primăria Capitalei
Primăria Capitalei anunţă că marţi debutează campania de igienizare, informând că pentru deratizare acţiunile se vor declanşa de la exteriorul oraşului către centru, iar pentru eliminarea ţânţarilor tratamentele vor începe în subsolurile imobilelor şi la reţelele edilitare.
Vine primăvara şi la Primăria Capitalei
"Marţi, va debuta campania de igienizare - combaterea şobolanilor şi combaterea ţânţarilor (larve şi adulţi) - pentru anul 2008", se arată într-un comunicat remis, luni, agenţiei MEDIAFAX.
Deratizarea se va efectua în cercuri concentrice, de la exteriorul oraşului spre centru şi va consta în tratarea obiectivelor de tip locuinţe individuale (case-vile), asociaţii de locatari sau proprietari, agenţi economici, ministere, reţele edilitare Radet, Apa Nova, Romtelecom etc.
ULTIMELE ȘTIRI
-
REZULTATE PARȚIALE. Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Călin Georgescu și Marcel Ciolacu intră în turul 2
-
Rezultate parţiale 90% din secţiile de votare: Călin Georgescu continuă să fie pe primul loc. Bătălie pentru locul doi între Ciolacu şi Lasconi
-
Primele declaraţii ale candidaţilor după exit-poll-uri. Ciolacu: Rezultatul ne confirmă că am făcut ceea ce trebuie pentru ţară / George Simion anunţă victoria deşi exit-poll-urile îl dau pe 4 / Lasconi: Speranţa este vie în România
-
Cine este Călin Georgescu, surpriza de la alegerile prezidenţiale 2024, turul I
"Tratamentele de deratizare aferente Campaniei de igienizare 2008 vor debuta prin tratarea: subsolurilor asociaţiilor de locatari şi proprietari; pieţelor agroalimentare, suprafeţelor construite şi neconstruite aparţinând agenţilor economici, reţelei de canalizare a Romtelecom, locuinţelor individuale tip case-vile. Ulterior, se vor efectua tratamente de deratizare şi la celelalte categorii de obiective", explică sursa citată.
Potrivit acesteia, tratamentele pentru combaterea populaţiilor de ţânţari vor debuta iniţial în habitatele unde dezvoltarea acestora este posibilă şi în anotimpul rece: subsolurile şi casa scării aparţinând asociaţiilor de locatari şi proprietari; reţelele edilitare - Apa Nova, Radet; subsolurile agenţilor economici şi ale imobilelor.
"În momentul în care condiţiile meteorologice vor fi favorabile dezvoltării populaţiilor de ţânţari în habitatele exterioare, se va trece la tratarea lacurilor şi a malurilor acestora, zonelor rezidenţiale şi industriale, terenurilor virane, spaţiilor verzi, parcurilor, grădinilor publice, cimitirelor, aliniamentelor stradale, etc. Tratamentele exterioare vor fi executate cu generatoare de ceaţă rece, montate pe autoturisme", spune Primăria Bucureştiului.
Şi în acest an la recomandările Comisiei Interministeriale de Supraveghere Metodologică şi Recepţie se vor continua acţiunile de evaluare a gradului de infestare cu ţânţari şi a gradului de infestare cu şobolani pentru toate tipurile de obiective. "Se vor efectua tratamente de combatere a şobolanilor şi/sau a ţânţarilor in locaţiile descoperite cu grad mare de infestare", arată sursa citată.
Comisia Interministerială de Supraveghere Metodologică şi Recepţie (CISMR), formată din experţi ai Ministerului Sănătăţii, Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor supraveghează şi coordonează metodologic activitatea societăţii.
Această comisie este un organism neutru, care are rolul de a aproba metodologiile de lucru, reţetele utilizate, frecvenţa tratamentelor etc.
"Tratamentele de igienizare se vor efectua conform planificării, respectând numărul de brigăzi alocate: Asociaţii de locatari şi proprietari - tratamente de combaterea a şobolanilor şi a ţânţarilor cu un număr mediu de 20 brigăzi pe an; Agenţi economici - tratamente de combaterea a şobolanilor şi a ţânţarilor cu un număr mediu de 10 brigăzi pe an; Metrorex - 1 brigadă alocată din brigăzile stabilite pentru agenţii economici - tratamente de combaterea a şobolanilor şi a ţânţarilor; Romtelecom - 1 brigadă - tratamente de deratizare; Apa Nova - 6 brigăzi - tratamente de combaterea a şobolanilor şi a ţânţarilor; Radet - 4 brigăzi alocate din cele stabilite pentru agenţii economici - tratamente de combaterea a şobolanilor şi a ţânţarilor; Pieţe - 2 brigăzi locate din cele stabilite pentru agenţii economici - tratamente de combatere a şobolanilor; Maluri de lac - 1 brigadă alocată din cele stabilite pentru agenţii economici - tratamente de combaterea a şobolanilor şi a ţânţarilor; Parcuri, grădini publice, cimitire - 4 brigăzi alocate din cele stabilite pentru agenţii economici - tratamente de combatere a şobolanilor; Tratamente de suprafaţă ULV (zone cu vegetaţie) - 6 brigăzi - tratamente de combaterea ţânţarilor;
- Evaluare/tratare la Case şi vile - 6 brigăzi - tratamente de combatere a şobolanilor; Evaluare/tratare (toate obiectivele - combatere a şobolanilor şi combatere a ţânţarilor) - 3 brigăzi, rolul acestora fiind acela de a monitoriza permanent ansamblul obiectivelor de pe teritoriul municipiului Bucureşti şi de a interveni prompt pentru stingerea focarelor", se arată în comunicat.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO