- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (22.04.2014, 15:38)
- Andrei Dumitrescu
Violator în serie proaspăt eliberat condiţionat, reţinut după ce a violat din nou
Un bucureştean de 56 de ani, care şi-a petrecut jumătate din viaţă în închisoare pentru mai multe violuri, furturi şi tâlhării, a fost din nou arestat după ce, în Vinerea Mare, a violat o femeie într-un parc din Buzău, la mai puţin de o lună după fusese eliberat condiţionat.

Violator în serie proaspăt eliberat condiţionat, reţinut după ce a violat din nou (Imagine: Shutterstock)
Potrivit unor surse judiciare, Iulian Fentzel a fost reţinut, vineri, după ce un tânăr a anunţat o patrulă a Poliţiei Municipiului Buzău că mama lui a fost violată în parcul Crâng de un bărbat care a dus-o cu forţa într-o zonă împădurită.
Imediat, toate ieşirile din parc au fost blocate, iar Fentzel a fost găsit de un echipaj de jandarmi.
După ce a fost dus la audieri, anchetatorii au stabilit că acesta este un violator în serie, ajuns la a treia faptă de acest gen, care, pe lângă violuri, a mai stat la închisoare şi pentru furturi şi tâlhării.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
-
Un mort şi mai mulţi răniţi după un atac cu cuţitul în estul Franţei
-
Protest anti-euro în Bulgaria. Manifestanţii au încercat să ia cu asalt clădirea unei misiuni UE
Acesta fusese eliberat condiţionat, din Penitenciarul Brăila, la 1 aprilie, după ce Judecătoria Brăila a admis, în 24 martie, "propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Brăila".
Sursele citate au precizat, pentru MEDIAFAX, că Iulian Fenzel, a fost condamnat prima oară pentru viol în 2003, când a primit 12 ani de detenţie. El a fost însă eliberat mai devreme, pentru bună purtare, de Judecătoria Moreni.
În februarie 2009, acesta a violat o bucureşteancă pe care a şi tâlhărit-o, după care a plecat la Focşani, unde, împreună cu doi complici, a furat din sediul unei firme o geantă în care se aflau 200.000 de lei.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe