Ceartă între doi aliaţi la Bucureşti. Violeta Alexandru vs. Vlad Voiculescu, acuzaţii că Guvernul Orban a trucat datele pandemiei

  • Violeta Alexandru spune că afirmaţii politice de genul „nu am încredere în cifrele cazurilor de COVID-19“ nu doar că nu ajută, dar sporesc îngrijorarea.
  • În replică, Vlad Voiculescu afirmă că înainte de alegerile parlamentare, din calculul incidenţei la 14 zile, au fost „pierdute“ vreo două zile.
Urmărește
3141 afișări
Imaginea articolului Ceartă între doi aliaţi la Bucureşti. Violeta Alexandru vs. Vlad Voiculescu, acuzaţii că Guvernul Orban a trucat datele pandemiei

Violeta Alexandru vs. Vlad Voiculescu, acuzaţii că Guvernul Orban a trucat datele pandemiei

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, şi fostul ministru al Muncii, din Guvernul Ludovic Orban, deputatul Violeta Alexandru, se ceartă pe cifrele pandemiei, pe credibilitate şi modul în care „s-au pierdut” zile pentru a se putea organiza alegeri.

„La ce tensiune e în Bucureşti de câteva zile de când a crescut numărul cazurilor de Covid, contează mult câtă credibilitate are persoana care face declaraţii şi, binenţeles, ce declară. Oricum, în Bucureşti se declară multe. Recunosc că selectez deja, ascult oamenii în care am încredere pentru că mă uit la experienţa lor. Afirmaţii oficiale/politice gen – nu am încredere în cifre/cifrele sunt altele, s-ar putea să evolueze lucrurile aşa sau invers (fără să se indice argumentele), eu o să fac cum vreau ca să arăt că pot - nu doar că nu ajută, dar sporesc îngrijorarea. Un oraş atât de îngrijorat este un oraş căruia îi scade randamentul. Spun asta pentru că răspund zilnic la telefon/mesaje, mai ales oamenilor fără funcţii, oameni care nu au de ce să se ferească, ei îmi spun exact ceea ce simt. Sincer, este cel mai mare câştig al meu de când am decis să mă implic în viaţa politică”, scrie pe Facebook Violeta Alexandru.

Unul dintre comentariile postării lui Alexandru îi aparţine actualului ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, care spune că „felul inovativ în care a fost calculată incidenţa înainte de alegeri mi-a ridicat câteva semne de întrebare”.

„Dragă Violetă, avem nevoie să construim încredere şi vom reuşi doar dacă spunem mereu adevărul. Felul <inovativ> în care a fost calculată incidenţa înainte de alegeri mi-a ridicat câteva semne de întrebare. Din calcul au fost eliminate cifrele din focare - nicăieri în Europa nu s-a mai procedat aşa. Din calculul incidenţei la 14 zile au fost <pierdute> vreo două zile”, scrie, în replică, Vlad Voiculescu.

El apreciază că acestea sunt „artificiile” de anul trecut pe care le-a descoperit „cu surprindere şi mai mult decât atât” şi că „ne furăm căciula singuri”.

„Până să vorbim despre cum comunicăm, ceea ce comunicăm ar trebui să fie cât mai aproape de adevăr. Contează, mai ales în situaţii de genul asta. Altfel de furăm singuri căciulă minţindu-ne frumos. Bănuiesc că nu ştiai despre <inovaţiile> de mai sus. Asta poate îţi lămureşte de ce am spus zilele trecute că <cifrele sunt altele>”, încheie ministrul Sănătăţii.

Ministrul Sănătăţii a declarat, duminică seară, că nu poate fi exclusă carantinarea Bucureştiului, pentru că numărul de infectări creşte foarte repede. Vlad Voiculescu a precizat că incidenţa în Capitală este mai mare decât cea din cifrele prezentate în raportările zilnice, după calculele ministerului Sănătăţii.

Carantinarea Bucureştiului este sub semnul întrebării după depăşirea ratei de incidenţă de 6 la mie. Prefectul Capitalei nu exclude nicio posibilitate.

Vlad Voiculescu (USR PLUS) şi Violeta Alexandru (PNL) au fost aliaţi la alegerile locale din septembrie 2020, în calitate de şefi ai organizaţiilor din Bucureşti şi susţinători ai primarului general Nicuşor Dan. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici